Prin Ainu se intelege astazi un grup etnic restrans care traieste in nordul Japoniei, pe insula Hokkaido, dar ai carui reprezentanti mai pot fi gasiti si in insulele Kurile, insula Sakhalin si in sudul peninsulei Kamchatka. Denumirea Ainu provine dintr-un termen autohton, vechi de cand lumea, care inseamna simplu ‘’oameni’’. De altfel, cuvintele din limbajul ainu denota o simplitate dezarmanta si un respect profund fata de tot ceea ce ii inconjoara. Ca un exemplu, insula Hokkaido, cea pe care se afla majoritatea populatiei si-a pastrat si denumirea originala ‘’Utari’’ sau ‘’Ezo’’ care inseamna ‘’prieten’’.
Ceea ce ii face atat de misteriosi in ochii etnologilor este tocmai originea lor necunoscuta si trasaturile genetice atipice. Daca unii cercetatori afirma ca ei sunt descendetii stravechii populatii numita ‘’jomon’’, populatie preistorica datata acum 10.000 de ani din care ar fi evoluat japonezii de astazi, o alta parte este de parere ca originile ainu pot merge in timp pana acum circa 35.000 – 40.000 de ani, in timpul ultimei mari glaciatiuni care a unit insulele nipone de Asia. Exista inca o legenda Ainu care spune ca ‘’Ainu au aparut cu sute de mii de ani inainte ca Fii Soarelui sa o faca’’.
Testele genetice efectuate asupra localnicilor au aratat ca acestia au legaturi comune cu locuitorii Japoniei, dar multi dintre ei au si conexiuni genetice cu populatiile din Rusia, Tibet, Mongolia, Coreea sau Alaska. Ceea ce ii deosebeste insa de aceste grupuri etnice este aspectul lor. Fizionomia nativilor ainu aminteste, mai degraba, de cea a amerindienilor, a caucazienilor sau chiar a aborigenilor. Exista o teorie care specifica faptul ca ainu ar fi descendentii unor populatii primitive din care ar fi evoluat si populatiile din Australia si Noua Guinee. Aceasta ar fi migrat spre Australia dar si spre sudul Asiei si apoi in Japonia cu multe mii de ani in urma.De asemenea, se crede ca insasi civilizatia ainu ar fi fost cea care a colonizat continentul american in vremuri imemoriale, dovezi ale existentei lor milenare fiind descoperite chiar si in America Latina.
In Evul Mediu, ainu sunt prezentati ca o populatie pasnica, preocupata, in special, de vanatoare si culesul fructelor salbatice, dar care dezvoltase si o forma slaba de agricultura. Ainu se remarca insa prin comertul intens pe care il faceau atat cu locuitorii din insulele nipone cat si cu populatiile din estul Asiei si chiar cu exploratorii si negustorii olandezi care strabateau rutele maritime ale Extremului Orient.
Considerati barbari sau ‘’aborigeni’’ de catre japonezi, ainu vor purta mai multe razboaie cu acestia din urma, pierzandu-le insa pe majoritatea. Chiar daca intentia clara a japonezilor era de a cuceri intreaga insula Hokkaido, ei nu vor reusi acest lucru decat in 1789 dupa batalia de la Kunasiri-Menasi, la peste 1000 de ani de la prima tentiva care avusese loc in anul 658.
Odata cu ocuparea insulei de catre japonezi, nativilor ainu (barbarii, dupa cum erau considerati) li se interzice orice manifestare culturala proprie, fiind obligati sa adopte obiceiurile niponilor si modul de viata al acestora.
Desi in 1889 este emis primul act prin care li se oferea protectie, acesta face referire la populatia ainu ca la „fostii aborigeni” pastrand o diferenta clara intre ei si populatia japoneza, discriminare care nu va disparea decat in secolul XX.
O civilizatie unica
Cultura ainu se remarca prin faptul ca nu are un alfabet propriu si nici un sistem de scriere atestat, motiv pentru care intreaga istorie precum si traditiile ainu au fost transmise de-a lungul timpului exclusiv pe cale orala. Transcrierea acestora s-a facut atat in alfabetul japonez sau in cel chirilic cat si prin, mai nou, cel latin.
Nici limbajul ainu nu isi gaseste un corespondent pe glob, desi mai multi cercetatori au incercat sa demostreze ca ar avea trasaturi comune cu cel japonez. Ideea general acceptata astazi este ca limba ainu este una izolata care s-a dezvoltat independent de celelalte. Cu toate ca au radacini comune, dialectele ainu ale nativilor din Japonia si ale celor din estul Asiei par foarte diferite, dovada stand faptul ca, de multe ori, acestora le este greu sa se inteleaga. Uimitor este insa faptul ca legendele sunt comune si sunt intelese de catre toti ainu la fel ca si limbajul clasic.
Religia ainu aminteste insa de animism, prereligie pastrata inca in unele locuri ale planetei. Cu toate acestea, daca in animism toate lucrurile si vietatile care inconjurau un om aveau un spirit propriu si erau tratate cu respect, in religia ainu toate acestea sunt considerate zei. Denumirea lor este kamui, care se traduce prin ‘’spirit’’ sau ‘’zeu’’ si care se este opusul termenului ‘’ainu’’.
Conform credintelor originale, pamantul a fost creat de Kamui, zeul zeilor, cel care a dat nastere si primilor oameni. La inceput, legendele spun ca ainu aveau trup de lut, par de buruieni si o coloana vertebrala facuta din lemne de salcie. De asemenea, se credea ca exista sase raiuri si sase iaduri asezate unul deasupra altuia. Cel mai de sus era Raiul in care salasluieste Kamui impreuna cu supusii sai, Rai care ar fi inconjurat de un masiv zid de metal. Singura cale de acces in acest paradis fiind o poarta mare de fier.
In prezent, desi majoritatea populatiei ainu inca pastreaza vechile credinte, parte dintre nativi au devenit ortodocsi, imbratisand doctrina Bisericii Ortodoxe Ruse.
Interesanta este si traditia oamenilor ainu legata de aspectul fizic si de semnificatiile acestuia. De curand, a reintrat in legalitate un obicei interzis de catre japonezi dar practicat fara intrerupere de catre o parte dintre localnici, prin care femeile isi tatuau buzele. Tatuajul semnifica faptul ca femeia este apta pentru casatorie si poate da nastere copiilor. De asemenea, barbatii nu se puteau insura decat daca barba lor atingea o lungime considerabila.
Foarte apreciate la ora actuala sunt dansurile, cantecele si ornamentele ainu, cele care atrag din ce in ce mai multi vizitatori din toate colturile lumii.
Pentru ca ainu nu depasesc 40.000-50.000 de locuitori, desi se pare ca peste 150.000 de japonezi ar avea trasaturi genetice comune cu acestia, guvernul japonez a recunoscut in 1997 populatia ca fiind o etnie minoritara si a instituit anumite programe de protectie a acesteia. Se pare insa ca doar cateva zeci de persoane mai pot afirma ca au gene 100% ainu.
In prezent, exista mai multe organizatii locale care inca lupta cu guvernul japonez pentru a recastiga terenurile care le-au fost luate abuziv si care au fost folosite, in marea majoritate, pentru dezvoltarea zonei industriale a insulei Hokkaido.
Exista o teorie, destul de greu credibila, a înrudirii dintre acestia si daci, printre argumentele aduse fiind si cele referitoare la port (de la pletele si barba abundenta a barbatilor, care la niponii din insulele sudice nu se întâlneste, pâna la vestimentatia extrem de pitoreasca, la elemente arhitectonice ori la venerarea ursului, din vremuri stravechi), însa misterul persista.
Dupa cum persista aproape incredibil rezistenta lor în fata încercarilor agresive de impunere a unor obiceiuri, credinte religioase, chiar si limba pe care sa si-o însuseasca – toate acestea straine civilizatiei lor. Iar aici putem sa facem, totusi referire si la rezistenta poporului român, cu traditii si credinte preromane certe, într-o „mare” de slavism, de grecisme si turcisme si asa mai departe.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu