Gigant si minunat cerc in grau, aparut in Anglia acum 2 zile.


Acum două zile a fost filmată și fotografiată în Anglia o nouă formă spectaculoasă „desenată” în lanul de grâu… Misteriosul desen, care are ca reprezentare principală Floarea Vieții, este doar una dintre nenumăratele astfel de apariții realizate noaptea pe teritoriul Marii Britanii. Cu toate speculațiile făcute până acum, nimeni nu știe cine este, cu adevărat, autorul lor.

Desigur, în decursul timpului au apărut diverși oportuniști care au pretins că ei sunt autorii acestor desene, însă nu au putut demonstra acest lucru realizând pe lumină ceva atât de complex.

Este suficient să privim acest desen, de o mare complexitate, pentru a ne îndoi că noaptea, cineva ar putea realiza pe întuneric ceva atât de perfect. Și atunci? Sunt aceste cercuri din lanurile cu cereale semne date de inteligențe extraterestre, de reprezentați ai altor civilizații? Probabil că unii zâmbesc deja superior la o astfel de posibilitate.



Totuși, din punctul meu de vedere, este cert că trebuie să fii foarte mărginit să îți imaginezi că nu mai există, în întreaga galaxie, forme de viață inteligentă sau că o civilizație cu doar 10.000 de ani mai avansată decât noi (nu vorbim despre posibilitatea ca unele să fie și cu un milion de ani în avans), nu poate să ajungă pe Terra, chiar dacă noi nu putem să ne deplasăm în spațiu decât cu câteva zeci de kilometri / secundă.

Așadar, misterul rămâne indiferent de părerea scepticilor.




Share on Google Plus

About Omae Bazooka

    Blogger Comment
    Facebook Comment
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Gallery