Marcion a fost un eretic gnostic, mentionat de Sf. Justin Martirul in prima sa Apologie ca unul dintre cei mai importanti eretici de la mijlocul secolului al II-lea d.H. Marcion era originar din Pont, nascut catre anul 85 d.H., intr-o familie crestina din Sinope. Imbogatit ca armator, el joaca in tinerete un rol activ in numeroasa comunitate crestina constituita in Pont. Excomunicat din Sinope, de catre tatal sau, Philologus, care era episcopul locului, pentru ideile sale teologice, dar si pentru seducerea unei tinere fete, el se instaleaza in Asia Mica unde, probabil, datorita succesului sau, starneste ostilitatea episcopului de Smirna, Sf. Policarp.
“Te recunosc ca primul nascut al lui Satan”
Stabilit la Roma, catre 139 d.H., daruieste comunitatii crestine suma de 200.000 de sesterti, cu speranta ca va fi ales episcop al Romei. Se pare ca in anul 144 d.H. Marcion a tinut un discurs celebru despre parabola pomului bun si a celui rau (Luca 6,43), in fata Adunarii Batranilor Bisericii crestine din Roma, incercand sa-i convinga sa adere la ideile lui. In fata refuzului acestora (i-au inapoiat si suma daruita la inceput), el se separa de Biserica Romei si fondeaza propria sa comunitate, gasind rapid foarte multi adepti. Sf. Irineu mentioneaza ca Marcion, intalnindu-l pe Sf. Policarp la Roma, a cerut recunoasterea sa, iar acesta i-a raspuns: “Te recunosc ca primul nascut al lui Satan”.
Adeptii lui Marcion practicau ascetismul
Biserica marcionita era o biserica misionara si era singura concurenta serioasa a Bisericii crestine. Avea o structura bine organizata si semana foarte mult cu cea crestina: o ierarhie functionala supusa unei discipline riguroase, ca de altfel intreaga comunitate. Membrii comunitatii practicau un ascetism sever si renuntau la casatorie, iar carnea si vinul erau excluse din regimul lor alimentar, pestele era insa ingaduit. Ascetismul nu este atat o problema etica, cat una de demarcatie metafizica. Spre deosebire de ascetismul esenian si de monahismul crestin, ascetismul marcionit nu este un mijloc de sfintire a existentei umane, ci este esential negativ si se constituie ca parte componenta a revoltei gnostice impotriva cosmosului.
In secolul al III-lea puterea Bisericii marcionite incepe sa scada in Occident, iar in Orient, datorita persecutiilor repetate, marcionitii se retrag in mediul rural. In timpul lui Constantin cel Mare, marcionitilor le era interzis sa se intalneasca in locuri publice sau private, iar bisericile pe care le aveau au fost date crestinilor. In secolul V, Teodoret din Cyr a convertit la ortodoxie opt sate marcionite din episcopia sa. Marturii despre existenta marcionitilor intalnim pana in secolul X.
Evanghelia lui Marcion
Din punct de vedere doctrinar, Marcion ocupa o pozitie unica atat in gandirea gnostica, cat si in istoria Bisericii Crestine. In fapt, el era crestin, marturisind un crestinism mai putin eclectic decat al celorlalti gnostici. Si asta pentru ca Marcion a lansat una dintre marile sfidari ortodoxiei crestine. El singur, intre ei toti, a facut o serioasa pasiune pentru Hristos, chiar daca Biserica nu a putut admite interpretarea pe care el a dat-o. Marcion isi fondeaza intreaga sa doctrina pe sensul literal al Evangheliei; in aceasta riguroasa supunere la sensul literal, el este lipsit de sincretism, trasatura caracteristica gnosticismului. In sfarsit, la fel ca si apostolul Pavel, care a fost in ochii sai apostolul prin excelenta, el spune ca credinta, si nu cunoasterea este sursa mantuirii. Prin aceasta ultima trasatura, se pare ca Marcion iese hotarat de pe teritoriul gnostic, care este delimitat prin conceptul gnozei. Insa dualismul anticosmic, al carui intransigent purtator de cuvant este Marcion, ideea unui Dumnezeu necunoscut, opus celui care a creat lumea, conceptia unui Creator secund si opresor, toate acestea sunt elemente gnostice prin excelenta.
In formularea sa foarte scurta, Evanghelia lui Marcion este aceea a unui Dumnezeu strain si bun, Tatal lui Iisus Hristos, care ne smulge din lanturile grele ale mizeriei umane ce ii sunt in totalitate straine. Ideea stranietatii adevaratului Dumnezeu, Marcion o imparte cu gnosticismul in general; ca este strain prin modul mantuirii, ca oamenii sunt straini in inima si spiritul lor, iata ceea ce ii apartine doar lui. Ce ratiuni il indeamna pe Dumnezeu cel bun sa ia in grija soarta oamenilor? Si iata raspunsul: nicio ratiune, decat bunatatea Sa. El nu-si ia la Sine copiii pierduti, nici nu-i aduce din exil, mantuirea lor este un fapt gratuit din partea lui Hristos. Pretul rascumpararii este sangele lui Hristos, care a fost dat nu pentru iertarea pacatelor, nici pentru purificarea umanitatii vinovate, pe scurt, nicidecum pentru reconcilierea umanitatii cu Divinitatea, ci pentru anularea dreptului Creatorului asupra proprietatii sale. Acest drept este recunoscut legitim, asa precum si legea este recunoscuta valida pentru fiecare om, atat timp cat ei sunt subiecti ai Stapanului Lumii, dovedesc supunere. Acesta este sensul pe care Marcion il da rationamentului paulin asupra legii, iar Marcion recunoaste acest Testament ca document autentic al Stapanului acestei Lumi.
Dumnezeul Vechiului Testament e diferit de Dumnezeul Noului Testament
Din punct de vedere crestin, aici este partea cea mai periculoasa a dualismului lui Marcion. Dumnezeu cel drept este cel din Vechiul Testament, Dumnezeu cel Bun este cel din Evanghelie. In spiritul lui Marcion, care simplifica abuziv gandirea Sf. Pavel, exceland in anti-iudaism, aici ca si in alte locuri, dreptatea legii este pur formala, rigida si razbunatoare: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte; aceasta justitie este atributul cardinal al Dumnezeului Creator. In timp ce principala caracteristica a Dumnezeului inferior este dreptatea (theos dikaio), Dumnezeul superior nu este decat bun (theos agathos). El nu judeca, el l-a trimis din bunatate fata de om pe Hristos pe pamant. Singura relatie a Dumnezeului cel Bun cu lumea este soteriologica, inteleasa ca fiind impotriva lumii si a stapanului ei.
Antiteze incearca sa demonstreze discordanta dintre Vestea cea Buna si Lege. Marcion aseza Vechiul Testament sub semnul de maledictio, si Noul Testament sub semn de benedictio. In acest sens, Vechiul Testament este, dupa Marcion, un document istoric ireprosabil, caci ne prezinta un Demiurg al lumii care se comporta asemenea celui mai arbitrar dintre tirani. Iisus Hristos, trimis de Dumnezeul cel bun, isi alege un trup capabil de simtire si de suferinta, desi acest trup nu este material. Propovaduind, Iisus il exalta pe Dumnezeul cel bun, dar se fereste sa arate ca nu este vorba de Dumnezeul Vechiului Testament.
De altfel, Iahve afla din propovaduirea lui lisus ca exista un Dumnezeu transcendent. El se razbuna, dandu-l pe Iisus prigonitorilor sai. Dar moartea pe cruce aduce salvarea, caci prin sacrificiul Lui, Iisus rascumpara omenirea de la Dumnezeul creator. Regimul Dumnezeului bun este un dar perfect gratuit si nemeritat, vestit si adus oamenilor de Hristos. Ceea ce il caracterizeaza pe Dumnezeul cel bun este totala stranietate in raport cu lumea. El e tot atat de strain de genul uman, pe cat acesta ii este lui strain. Efect de stranietate, dar si factor care genereaza in perpetuitate stranietatea, este faptul ca Dumnezeul bun nu se manifesta in aceasta lume.
Canonul biblic marcionit cuprinde Evanghelia dupa Luca (din care extrage “alterarile datorate iudeo-crestinilor ignoranti”) si zece dintre epistolele pauline: Galateni, Corinteni, I si II, Tesaloniceni, Efeseni, Coloseni, Filipeni si Filimon (2-21). Marcion neaga faptul ca Vechiul Testament ar fi o prefigurare sistematica a Noului Testament. Evanghelia dupa Luca o considera ca fiind singura autentica, insa elimina episodul nasterii lui Hristos si aluziile la David s.a.
Pentru a riposta lui Marcion, care incerca sa impuna in mediile crestine canonul sau insotit de propria interpretare, Biserica se vede obligata sa stabileasca canonul biblic ortodox si dogma ortodoxa. In materie de dogma este perceptibila clar o tenta anti-marcionita. In primele formulari doctrinare, in prefata la cartea sa De principiis, Origen afirm: “Acest Dumnezeu, drept si bun, Tatal Domnului nostru Iisus Hristos, este Cel care a dat atat Legea, cat si proorocii si Evangheliile, dupa cum tot El este si Dumnezeul apostolilor, ca si al Vechiului si Noului Testament”.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu