Hitler si influenta societatii satanice Thule


În 1890, personalităţi proeminente din Anglia au format „Ordinul ermetic al amurgului de aur” (The Hermetic Order of the Golden Dawn). Membrii erau masoni din loja Rosacruce ca: Florence Farr, laureatul Nobel pentru literatură – B.Yeats, autorul cărţii Dracula – Bram Stoker, Gustav Meyerink, autor cunoscut, Allister Crowley, cel mai cunoscut magician al secolului şi alţii.

Această organizaţie se ocupa cu magia şi cu ştiinţa esoterică.

O ramură a acestei organizaţii s-a format în Germania în 1917. Rudolf von Sebottendorf a venit în 1917 din Turcia (unde a fost recrutat de masoni) şi, împreună cu alţi patru membri, printre care preotul Gernot, s-au întâlnit la Viena, unde s-au hotărât să cerceteze misterul Templierilor.
Din anul 1307, Templierii transmit din tată în fiu secrete legate de învăţătura lui Cristos şi intrarea noastră în mileniul Vărsătorului. Pater Gernot le-a explicat că trecerea din mileniul Peştelui în cel al Vărsătorului stă în legătură cu rotirea Soarelui.

Aşa cum Luna înconjoară Soarele în 12 luni, tot aşa şi Soarele înconjoară „Soarele negru” (un soare central) în 12 perioade. O asemenea perioadă cosmică numără 2155 de ani care fac „anul cosmic” cam de 25.860 de ani.

După spusele Templierilor, pe noi ne aşteaptă la schimbarea de mileniu un sfârşit de an cosmic şi începutul altui an cosmic. După 25.860 de ani se termină anul cosmic al Peştelui, care este caracterizat prin radiaţii slabe ale Pământului.

În anul cosmic cu care începe epoca Vărsătorului, Pământul are radiaţii mai puternice. Totodată, când are loc această schimbare, au loc şi perturbări religioase, politice, sociale şi chiar geologice. După prezicerile Templierilor, anii cu date importante sunt 1934, 1962 (când încep radiaţii puternice), 1990.

Important este pentru ei pasajul din Noul Testament unde Cristos spune evreilor: „Împărăţia lui Dumnezeu vi se va lua şi se va da altui popor care va aduce fructele aşteptate” (Matei 21, 43, Noul Testament). Acest ordin a convins că poporul despre care este vorba este poporul german. După Vechiul Testament, Yahwe este Dumnezeul răului, este satana (Moses scrie: „Ani ha El Schaddai” El Schaddai = Satana, Moses 17, 1).

Cu asemenea informaţii, pentru templieri poziţiile erau clare: Dumnezeul din Vechiul Tesament este rău, distrugător, cei ce cred în el (evreii) distrug lumea, natura şi pe oameni. Templierii erau convinşi şi de textul Evangheliei lui Ioan, capitolul 8, 30-45, în care Cristos spune evreilor:
„Voi spuneţi că Abraham este tatăl vostru.

Dacă voi spuneţi că sunteţi copiii lui Abraham, atunci trebuie să împliniţi faptele lui. Dar voi încercaţi să mă ucideţi pe mine, care v-am adus adevărul de la Dumnezeu. Dacă Dumnezeu este tatăl vostru, voi ar trebui să mă iubiţi, eu sunt trimisul lui Dumnezeu. De ce nu vreţi să înţelegeţi vorbele mele? De ce nu vreţi să le auziţi? Voi aveţi ca tată pe diavol şi faceţi ce vrea el! El este un ucigaş şi nu are de partea lui dreptatea. El este tatăl mincinoşilor şi voi vorbiţi limba lui.”

Grupul din jurul lui Sebottendorf a format în 1918 la Bad Aibling „Organizaţia Thule”. În octombrie 1918, un anume Adolf Schicklgruber (Hitler era numele de fată al mamei lui), se face remarcat prin talentul lui oratoric. Ocultist şi esoteric, aderă la această organizaţie, care întemeiază DAP (grupul de activitate german), din care mai târziu se nasc NSDAP şi SS.

Aceştia sunt cei din loja „Soarelui negru” (schwarze Sonne).
Membrii organizaţiei Thule (Thule este un oraş, aşa spune legenda, în nordul Europei, populat de rasa ariană şi scufundat o dată cu Atlantis), pe lângă practicile luate de la „Golden Dawn” se ocupau cu yoga, Tantra, magia, ocultismul, ştiinţele Templierilor, astrologia.

Foarte pronunţată era ştiinţa ariană, în mod special combaterea evreilor. Emblema lor era svastica şi salutul lor era ridicarea mâinii drepte. Teoria şi practica celui de al treilea Reich era bazată pe principiile organizaţiei Thule. Membrii cei mai importanţi ai organizaţiei Thule au fost: R. von Sebottendorf, Guido von List, Adolf Hitler, Rudolf Hess, H. Göring, Alfred Rosemberg, Hans Frank, prof.dr. Hanshofer, Theo Morell, Rudolf Steiner, Contesa Westrop şi Treibisch Lincoln.

Treibisch Lincoln, evreu ocultist, amic al lui Hitler, i-a dat acestuia 100.000 mărci în anul 1920, cu care Hitler a devenit proprietarul ziarului „Observatorul popular”. Organizaţia Thule mai credea că pământul este gol în interior (ceea ce cred şi tibetanii lui Dalai Dama), iar aici se află o permanentă lumină a unui Soare: intrările în interiorul lui erau prin Polul Nord şi Polul Sud.

În timpul celui de al doilea război mondial s-au făcut două expediţii la poli pentru cercetări. Această lumină a unui Soare interior dă naştere Aurorei Boreale, apa gheţarilor este apă dulce şi vântul de la 76° latitudine este un vânt cald, de aceea păsările zboară spre nord peste gheţari şi, la topirea gheţarilor, iese la iveală polen de flori.

Membrii Thulei luau aceste mituri în serios: ideologia guvernanţilor celui de al treilea Reich cu tema El-Schaddai, persecuţia evreilor, proorocirea lui Isaia, secretul Templierilor care, se pare, aveau mintea tulburată.
Medicul personal al lui Hitler, Theodor Morell, scrie că încă de la vârsta de 20 ani acesta a fost înclinat spre misticism şi că lua droguri.



Împreună cu librarul Pretoche din Viena, Hitler lua stupefiante „Peyotl”, pentru ca prin halucinaţii să poată pătrunde misterele. Morell spune că în ultimii şase ani ai vieţii lui, a luat stupefiante şi calmante. După nereuşita lovitură de stat din München în 1924, Rudolf Hess s-a ocupat de instrucţia politică a lui Hitler. Haushofer, cel mai de seamă magician de pe vremea aceea, l-a iniţiat în ocultism. Haushofer a avut o viziune: Hess păşind în sălile castelelor englezeşti şi căutând să facă pace între Anglia şi Germania. De aici zborul lui Hess în Anglia.

Hess s-a ocupat şi de textul manuscrisului cărţii „Mein Kampf”, pe care l-a redactat la maşina de scris. Se spune că Hitler a fost şi membru al lojii „Centuria de aur”, o lojă de gradul 99. Pe glob există 99 de loji de acest fel. Fiecare lojă are ca şef un demon: aceştia sunt foarte periculoşi şi în strânsă legătură cu magia neagră a tibetanilor.

Numai astfel se poate explica discursul lui Hitler din 30 ianuarie 1945: „În această luptă nu va ieşi biruitoare Asia, ci Europa. În fruntea ei va sta naţiunea care de 1500 de ani a ridicat Europa mai presus de Orient, naţiunea germană, marele nostru Reich!”

Cu privire la dispariţia lui Hitler, faptele sunt neclare. Miguel Serranos, ambasadorul Republicii Chile la Viena, povesteste că loja a 99-a l-a ajutat pe Hitler să fugă în America Latină. În martie 1979 unele ziare au scris că s-a găsit avionul său personal în America de Sud. Inginerul austriac de aviaţie Joseph Greiner a publicat în Elveţia în 1945 o carte, unde afirmă că l-a văzut personal pe Hitler îmbarcându-se într-un avion la Berlin Tempelhoff la ora 2 după amiază, pe 30 aprilie 1945.

Organizaţia Thule şi SS-ul au conlucrat intens cu o colonie tibetană din Berlin. Se cunoaşte faptul că Hitler avea contact cu un călugăr tibetan care purta mănuşi verzi şi spunea că are cheile tunelului Arianei (tunel ce duce prin Himalaia spre interiorul Pământului). Pe 25 aprilie 1945, când ruşii au intrat în Berlin, într-o cazemată au fost găsiţi şase tibetani morţi, aşezaţi în cerc, în mijloc aflându-se un tibetan cu mănuşi verzi. Se pare că a fost o sinucidere colectivă. Pe 2 mai 1945, ruşii au descoperit în Berlin peste o mie de soldaţi tibetani morţi, care au luptat de partea germanilor.

Soarele Negru

Foarte multe fire ale poveştii relatate în această carte conduc către convingerile lui Adolf Hitler şi ale naziştilor. Acest lucru nu reprezintă o surpriză, căci Partidul Nazist a fost creaţia unei reţele de societăţi secrete care aveau acces la cunoaşterea străveche ce descrie adevărata origine a speciei umane.

Germania a fost mult timp centrul gândirii ezoterice şi al societăţilor secrete. Printre cele mai proeminente familii oculte din Evul Mediu s-au numărat Bauer-ii, care şi-au schimbat mai târziu numele în Rothschild. Rădăcinile Casei de Windsor sunt de asemenea germane. Illuminati bavarezi, care au fost implicaţi în majoritatea „revoluţiilor populare” din Europa, inclusiv în cea franceză, au apărut ca o societate secretă germană, fondată pe data de 1 mai 1776 de ocultistul Adam Weishaupt.

Biserica creştină s-a divizat în cele două aripi: catolică şi protestantă, prin manipularea pusă la cale de Martin Luther, agentul german al Ordinului Rozicrucienilor. Pe scurt, Germania a fost întotdeauna unul din centrele manipulării globale. În realitate, Hitler nu a fost creatorul convingerilor naziste, ci cel mult expresia publică a acestora.


Unul din profeţii care au pregătit terenul pentru apariţia de mai târziu a lui Hitler a fost compozitorul german Richard Wagner (secolul XIX), a cărui operă, Cursa valkiriilor, surprinde obsesia sa faţă de invazia puterilor malefice. Wagner a susţinut iminenta sosire a Rasei Stăpânitoare. Opera sa, Inelul nibelungilor, a fost expresia muzicală a credinţei sale în „supraoamenii” germani capabili să conducă întreaga lume la fel ca zeii păgâni antici Wotan şi Thor. Peste ani, Hitler avea să declare că pentru a înţelege Germania nazistă, trebuie să înţelegi mai întâi opera lui Wagner. Unul din studenţii acestui fanatic al Rasei Stăpânitoare a fost compozitorul Gustav Mahler. Studiile sale alături de Wagner au fost finanţate de baronul Albert de Rothschild. Unul din locurile în care a călătorit şi s-a documentat Wagner a fost Rennes-le-Chateau, misteriosul sat din sudul Franţei asociat cu templierii şi cu catarii. De fapt, întregul mediu ezoteric al societăţilor secrete germane este strâns legat de tradiţiile templiere şi de acelea ale contemporanilor acestora, cavalerii teutoni.

Conform istoriei oficiale, Adolf Hitler s-a născut în anul 1889 la Brunau-am-Inn, la graniţa dintre Germania şi Imperiul Austro-Ungar. Există însă teorii care susţin că, în realitate, a fost un membru al clanului Rothschild, sau chiar prinţul Albert, duce de Clarence şi Avondale, nepotul reginei Victoria, despre care se presupune că ar fi murit de pneumonie la Sandringham în ianuarie 1892. Funeraliile oficiale nu au permis îmbălsămarea corpului şi priveghiul „în exces”. La vremea respectivă au existat zvonuri care susţineau că moartea lui Albert a fost simulată, căci instabilitatea lui psihică îl făceau nepotrivit pentru responsabilităţile regalităţii (mă întreb de ce!). 

Există multe teorii despre prinţul Albert, inclusiv una care îl consideră faimosul criminal în serie din Londra victoriană numit Jack Spintecătorul, care îşi ucidea victimele culese din rândul prostituatelor într-o manieră rituală, lăsând în urmă mesaje francmasone. Un lucru rezultă în mod cert din dovezile existente: că Jack Spintecătorul avea conexiuni la cel mai înalt nivel în establishment-ul britanic, şi probabil în familia regală. Au apărut de asemenea zvonuri periodice care afirmau că prinţul Albert nu a murit la Sandringham, ci a fost dus în Germania. Acest lucru nu ar fi fost deloc dificil, căci familia regală britanică a reginei Victoria şi a prinţului Albert era de fapt o familie regală germană, având mai multe rude de sânge în Germania decât în Anglia.

 Numele casei regale „britanice” la acea vreme era Saxa-Coburg-Gotha. În primii ani la putere ai partidului nazist, când Hitler era practic un necunoscut în afara Bavariei, cei trei sponsori care îl sprijineau financiar erau ducele de Saxa-Coburg-Gotha, marele duce de Hesse şi marea ducesă Victoria, fosta soţie a marelui duce de Hesse. Toţi erau veri primari cu Albert, ducele de Clarence! Un alt văr primar al lor era împăratul Germaniei Wilhelm II. Ce interes avea regalitatea germană să-l sprijine pe Hitler, un caporal necunoscut din Primul Război Mondial? Pe de altă parte, dacă e adevărat că Hitler a fost totuna cu Albert, înseamnă că Führerul era mult mai bătrân decât pretindea că este. Fotografiile lui par să sugereze acest lucru. Amanta lui, Eva Braun, i l-a descris surorii sale ca „un domn mai bătrân, cu o vârstă incertă”. Doresc să subliniez că eu nu afirm că aceste teorii sunt adevărate, pentru că nu am date precise care să ateste acest lucru, dar dacă priviţi fotografiile făcute prinţului Albert şi lui Hitler la o distanţă de 25 de ani, veţi înţelege de ce persistă aceste zvonuri. Cei doi seamănă izbitor, în pofida diferenţei de vârstă.

Hitler a făcut o mare pasiune pentru domeniul ezoteric, mai ales în timpul ascensiunii sale la putere. A fost puternic influenţat de opera Helenei Petrovna Blavatsky, o femeie născută în Ucraina în anul 1831, după care a devenit agent al serviciilor britanice (după câte mi-a spus o sursă de încredere). Alţi cercetători susţin că avea legături cu societatea secretă a revoluţionarilor italieni, Carbonari, asociată îndeaproape cu Nobilimea Neagră, şi că a fost membră a societăţii secrete egiptene Frăţia din Luxor, pe care a denunţat-o mai târziu ca o „cloacă a imoralităţii dezgustătoare, a lăcomiei şi setei egoiste de putere şi de bani”. Madame Blavatsky a sosit la New York în anul 1873 şi doi ani mai târziu a fondat Societatea Teozofică, cu ajutorul colonelului Henry Olcott. Această societate continuă să existe şi astăzi, având sediul în California, la Krotona.

 Şcoala misterelor pitagoreice din Grecia antică era localizată la Crotona. Societatea lui Blavatsky era construită după modelul şcolilor misterelor. Doctrinele ei au la bază cărţile lui Blavatsky, precum Isis devoalată, scrisă în anul 1877, şi Doctrina secretă, publicată în anul 1888. Ambele cărţi sunt bazate pe filozofia Cabalei. Blavatsky a pretins că se află într-un contact psihic cu nişte maeştri ascunşi (sau supraoameni, după cum i-a numit ea), care trăiesc în Asia centrală şi pot fi contactaţi telepatic de cei care cunosc secretul misterelor ezoterice. La ora actuală, acest proces de comunicare este cunoscut sub numele de channeling. Literatura OZN-istică oferă foarte multe dovezi ale existenţei unor baze subterane şi subacvatice ale extratereştrilor în întreaga lume, inclusiv în Asia. Toate tradiţiile şi toate culturile antice vorbesc de o Rasă a Maeştrilor care trăieşte în interiorul pământului. Credinţa în existenţa acestor Maeştri şi în Marea Frăţie Albă, alcătuită din entităţi neîntrupate, este o temă bine ancorată în ceea ce numim astăzi mişcarea New Age. 

Una din persoanele care au promovat intens această temă a fost mediumul psihic Alice Bailey, care a condus Societatea Teozofică în perioada post-Blavatsky. Aceasta a fondat şcoala ezoterică a Arcanelor. A pretins că se află în contact cu o entitate pe care a numit-o „Tibetanul” şi a scris o serie de cărţi, printre care Ierarhia maeştrilor, Cele şapte raze, Noul grup de slujitori ai lumii şi Noua religie a lumii. Bailey a afirmat că maestrul ei tibetan i-ar fi spus că cel de-al Doilea Război Mondial a fost necesar pentru a apăra planul lui Dumnezeu. După părerea mea, această afirmaţie este ridicolă, dar există mulţi adepţi New Age care cred că totul face parte dintr-un „plan divin”, chiar şi un holocaust global. Mie mi se pare un excelent pretext să stai şi să nu faci nimic, aşteptând împlinirea „planului lui Dumnezeu”. În viziunea mea, noi ne creăm singur propria noastră realitate. Dacă ne vom schimba sinele interior, vom schimba şi reflexia exterioară a acestuia. Pacea exterioară este o reflectare în oglindă a stării de pace interioară. Nici un război nu este necesar ca parte a unui „plan divin”. Noi suntem cei care creăm războaiele şi dacă ne-am schimba atitudinea, le-am putea evita pe viitor. Depinde numai de alegerile pe care le facem. După părerea mea, oamenii ar trebui mai degrabă să se ferească de concepte precum Maeştrii, Marea Frăţie Albă, etc.

În urma activităţii lui Alice Bailey au apărut două organizaţii: Lucis Trust (numită iniţial Lucifer Trust) şi World Goodwill Organisation (n.n. Organizaţia Bunăvoinţei Mondiale), ambele mari susţinătoare ale Naţiunilor Unite. Devoţiunea membrilor acestor organizaţii pentru Naţiunile Unite este atât de mare încât i-aş putea numi un fel de „fani” ONU. Este interesant de remarcat cum mişcarea New Age a moştenit „adevăruri” vehiculate de-a lungul multor decenii, la fel cum religia a moştenit tradiţii spirituale vehiculate de-a lungul secolelor. Aşa cum creştinii au moştenit versiunea manipulată despre Iisus, New Ager-ii au moştenit cunoaşterea referitoare la Maeştri. După părerea mea, oamenii cred mult prea uşor în cunoaşterea rămasă de la alţii, fără să se intereseze suficient de mult asupra surselor şi originilor din care provine aceasta. 

De pildă, în cazul Maeştrilor lui Madame Blavatsky, există o scrisoare adresată de aceasta sorii ei în care recunoaşte că a inventat numele Maeştrilor folosindu-se de numele iniţiatice ale francmasonilor şi rozicrucienilor care o finanţau. Şi totuşi, la ora actuală există în întreaga lume sute de mii (cel puţin) de mediumi care pretind că se află în comunicare cu aceşti maeştri şi cu Arhanghelul Mihail, care este de fapt o străveche zeitate feniciană. Dacă mişcarea New Age nu va fi suficient de atentă, se va trezi că se transformă într-un fel de creştinism actualizat. De altfel, acest lucru a început deja să se întâmple. Personal, sunt de părere că ideea de Maeştri este un instrument pentru cei cu voinţe puternice, care le permite acestora să controleze minţile celor care au ajuns să respingă status quo-ul actual al religiei.

O altă mare influenţă asupra lui Hitler a jucat-o romanul Rasa care vine, scris de englezul Lord Edward Bulwer-Lytton (Com 300), un ministru al coloniilor britanice puternic implicat în crearea dependenţei de opiu în rândul chinezilor. A fost prieten apropiat cu primul ministru britanic Benjamin Disraeli şi cu scriitorul Charles Dickens, şi mare patron al Societăţii Rozicruciene Engleze, din rândul căreia au făcut la vremea lor parte Francis Bacon şi John Dee. Bulwer-Lytton a fost de asemenea mare maestru al ritului scoţian al francmasoneriei şi şeful serviciilor secrete britanice. Un contact din interiorul acestor servicii mi-a spus că Helena Blavatsky a fost unul din agenţii lor. De altfel, există numeroase referiri la Bulwer-Lytton în cartea ei, Isis devoalată. Acest autor a rămas cunoscut îndeosebi pentru cartea sa, Ultimele zile ale oraşului Pompei, dar adevărata sa pasiune era magia ezoterică. În cartea Rasa care vine, el descrie existenţa unei civilizaţii enorme în interiorul pământului, mult mai avansată decât a noastră. 

Membrii acesteia au descoperit o forţă pe care au numit-o „Vril”, cu ajutorul căreia pot face adevărate „miracole”. Cartea lui Bulwer-Lytton trage concluzia că aceşti supraoameni vor ieşi la un moment dat la suprafaţă şi vor prelua controlul asupra planetei. Mulţi nazişti credeau cu adevărat în această teorie. Tema unor supraoameni care trăiesc într-o civilizaţie subterană sau a unor maeştri ascunşi se regăseşte în aproape toate societăţile secrete şi legendele lumii în are trăim. Ea a fost motivul central în jurul căruia a fost creat în anul 1888 Ordinul Golden Dawn, de către francmasonul dr. Wynn Westcott, în asociere cu S.L. Mathers. Cei doi şi-au numit Maeştrii: Şefii Secreţi. Toate aceste credinţe susţin străvechea temă a extratereştrilor sau intra-tereştrilor care trăiesc undeva în interiorul pământului, care a început să facă din nou vogă în a doua jumătate a secolului XX. Mathers a conceput o serie de ritualuri şi de iniţieri care să-i ajute pe adepţi să îşi atingă potenţialul fizic şi psihic plenar.

 Pe de altă parte, avea credinţa că acest dar nu trebuie rezervat decât unei Elite restrânse şi era un adept al guvernării autoritare. Aceste ritualuri erau menite să atragă acele rezonanţe negative care să permită punerea la unison (sincronizarea sau posesiunea) a adepţilor cu reptilienii din regiunea inferioară a celei de-a patra dimensiuni. Acesta este unul din principalele motive care stau la baza iniţierilor în magia neagră. Pe la mijlocul anilor 1890 existau temple ale Ordinului Golden Dawn la Londra, Edinburgh, Bradford, Weston Super Mare şi Paris, oraşul în care s-a stabilit Mathers. Golden Dawn vorbea şi el de forţa Vril, unul din semnelor lor secrete fiind salutul cu braţul întins adoptat mai târziu de nazişti (care îl completau spunând: „Heil Hitler”). Acesta a fost unul din fundamentele ezoterice pe care a fost clădit nazismul. Mathers a cunoscut-o pe Madame Blavatsky, la fel ca şi maestrul templului din Londra al ordinului, poetul William Butler Yeats, care avea să câştige mai târziu premiul Nobel pentru literatură.



Diferite facţiuni ale ordinului continuă să existe şi la ora actuală, dar nucleul original s-a spart după o ceartă între Yeats, Mathers şi super-satanistul Aleister Crowley, care a împărţit ordinul în grupări rivale. Alţi gânditori şi alte grupări importante care au influenţat filozofia partidului nazist în formare au fost: Ordinul Templierilor Orientali (OTO), care folosea ritualuri sexuale pentru a stimula şi acumula energia cunoscută sub numele de Vril, precum şi doi magicieni ezoterici germani, Guido von List şi Lanz von Liebenfels. În ceremoniile de celebrare a solstiţiului de vară, List obişnuia să folosească sticle de vin aşezate pe pământ astfel încât să formeze simbolul Crucii Hermetice, cunoscută şi sub numele de Măciuca lui Thor. Acesta era Simbolul Puterii în cadrul ordinului Golden Dawn. El are forma svasticii, străvechiul simbol solar al fenicienilor-arienilor. Lanz von Liebenfels (al cărui nume real era Adolf Lanz) a folosit svastica pe un steag care flutura deasupra „templului” său orientat cu faţa către Dunăre. Pentru aceşti doi magicieni negri, svastica simboliza sfârşitul creştinismului şi începutul epocii supraomului blond şi cu ochi albaştri. Ei credeau în inferioritatea rasială a celor pe care îi numeau „forţele întunecate” precum evreii, slavii şi negrii. Liebenfels a recomandat chiar castrarea acestor oameni. List şi Liebenfels au avut o influenţă masivă asupra lui Adolf Hitler.

 În anul 1932, când Hitler se pregătea să preia puterea, von Liebenfels i-a scris aceste rânduri unui adept:

„Hitler este unul din discipolii noştri… Va veni o zi când el, şi prin intermediul lui noi toţi, vom cunoaşte victoria şi vom crea o mişcare care va face pământul să se cutremure”.
Celelalte două persoane care au influenţat gândirea şi convingerile lui Adolf Hitler au fost englezii Aleister Crowley şi Houston Stewart Chamberlain. Crowley s-a născut în Warwickshire, în anul 1875. El s-a revoltat împotriva educaţiei religioase foarte stricte pe care a primit-o şi s-a înscris în Ordinul Golden Dawn în anul 1898, după ce a părăsit Universitatea Cambridge. După un conflict cu membrii fondatori, a părăsit ordinul şi a călătorit în Mexic, India şi Ceylon, unde a studiat yoga şi budismul. A devenit de asemenea un alpinist remarcabil, spulberând chiar câteva recorduri în domeniu. Interesul său pentru budism l-a făcut să uite de ocultism, până când a trăit o experienţă ieşită din comun, în aprilie 1904, la Cairo. Crowley i-a cerut soţiei sale, Rose, să facă un ritual ezoteric pentru a vedea ce s-a întâmplat. 

În timpul ceremoniei, aceasta a intrat într-o stare de transă şi a început să transmită mesajul unei entităţi. „El te aşteaptă”, i-a spus ea lui Crowley. Prin „El” se referea la Horus, zeul războiului şi fiul lui Osiris la egipteni. Crowley nu a acceptat de la bun început că interpretare şi i-a pus lui Rose întrebări detaliate, pentru a o verifica. Deşi nu ştia nimic despre ezoterism, Rose i-a dat de fiecare dată răspunsurile corecte. Reptilienii îşi făceau din nou datoria. Entitatea i-a indicat lui Crowley trei zile specifice în care trebuia să stea la masa din camera lui de hotel, între orele 12:00 şi 1:00 ale amiezii. Crowley a acceptat şi a primit prin mecanismul scrierii automate un document intitulat Cartea Legii. Scrierea automată se produce prin ghidarea mâinii care ţine condeiul de către o entitate, şi de regulă nimeni nu este mai surprins în final de cele scrise ca persoana implicată în acest proces. Comunicarea primită de Crowley afirma că vechea epocă a lui Osiris era pe sfârşite şi lumea urma să intre în noua epocă a lui Horus. Ea adăuga însă că vechea epocă trebuia distrusă prin teroare şi că pământul trebuia să fie scăldat în sânge. Urma să se producă un război mondial. Cartea Legii vorbea de o rasă de supraoameni şi condamna vechile religii, pacifismul, democraţia, compasiunea şi umanitarismul. 

„Slujitorii mei trebuie să fie puţini şi ascunşi; ei trebuie să îi conducă pe cei mulţi şi să deţină cunoaşterea”, a afirmat „supraomul”, după care a continuat:
„Noi nu avem nimic cu cei neadaptaţi şi nepotriviţi; aceştia trebuie lăsaţi să moară în propria lor mizerie, căci sunt incapabili să simtă. Compasiunea este viciul regilor. Călcaţi-i în picioare pe cei slabi şi pe cei răi; aceasta este legea celui puternic. Aceasta este legea noastră şi bucuria lumii… Iubiţi-vă unii pe ceilalţi cu inimi arzătoare, dar pe cei inferiori călcaţi-i în picioare, în ziua mâniei… Nu vă fie milă de cei căzuţi! Eu nu i-am cunoscut niciodată. Nu sunt de-al lor şi nu obişnuiesc să consolez pe nimeni. Îi urăsc pe cei consolaţi şi pe cei care consolează, deopotrivă…
Eu sunt unic şi sunt un cuceritor. Nu sunt unul din sclavii care pier. Blestemaţi fie aceştia să moară. Amin… De aceea, Loviţi-i cu putere şi trimiteţi-i în iad, stăpâni ai lumii… Atacaţi! Retrageţi-vă! Pe ei! Aceasta este legea luptei pentru cucerire; aceasta este maniera în care trebuie să fiu adorat eu, căci numai aşa veţi putea ajunge în casa mea secretă… Adoraţi-mă prin foc şi prin sânge, cu sabia şi cu suliţa. Femeia trebuie să se încingă cu sabia în faţa mea. Sângele trebuie să curgă în numele meu. striviţi-i pe păgâni. Călcaţi-i în picioare, o, războinici, şi eu vă voi da trupul lor să-l mâncaţi… Sacrificaţi vite, mari şi mici; inclusiv copiii… Ucideţi şi torturaţi. Nu cruţaţi pe nimeni. Controlaţi-i pe toţi!”

Textul reprezintă o sinteză perfectă a sentimentelor nutrite de reptilienii din regiunea inferioară a celei de-a patra dimensiuni şi de servitorii satanici care îi slujesc. Dacă vi se pare că acest mesaj seamănă remarcabil de bine cu anumite pasaje din Vechiul Testament, explicaţia este cât se poate de simplă: forţa care le-a transmis aceste mesaje anticilor, lui Crowley şi tuturor celor aflaţi pe aceeaşi vibraţie inferioară, care nu face decât să stimuleze conflictele şi suferinţa umană (cu care se hrănesc aceşti reptilieni) – este una şi aceeaşi. Aceasta este forţa care controlează din cele mai vechi timpuri şi până astăzi conştiinţa membrilor Frăţiei Babiloniene. Citind acest mesaj, veţi înţelege mai bine mentalitatea celor care au creat atâtea orori şi care au supus rasa umană atâtor încercări cumplite. La început, Crowley a încercat să ignore mesajul, dar acest lucru nu s-a dovedit atât de uşor. De aceea, începând din anul 1909 el a început să-l ia în serios.

 Chiar foarte în serios. Iată ce spune el în această privinţă:

„După cinci ani de nebunie şi slăbiciune, de politeţe, tact, discreţie, atenţie faţă de sentimentele celor din jur, m-am săturat. Astăzi, afirm cu tărie: la naiba cu creştinismul, raţionalismul şi budismul, cu tot acest balast al istoriei. Vă prezint astăzi o realitate pozitivă şi primordială, care se numeşte magie. Cu ajutorul ei, îmi voi construi un nou cer şi un nou pământ. Nu mă interesează aprobarea sau dezaprobarea voastră penibilă. Ceea ce îmi doresc acum este blasfemia, crima, violul, revoluţia – orice lucru, bun sau rău, dar puternic”.

Crowley a pornit un adevărat război psihic împotriva fostului său maestru, MacGregor Mathers, în urma căruia acesta a ajuns o epavă. Amândoi au invocat „demoni” pentru a se ataca reciproc, dar Mathers a fost învins. Astfel de războaie psihice fac parte inclusiv din arsenalul modern al Frăţiei. Membrii acesteia se luptă între ei cu ajutorul acestor arme, dar îşi reunesc forţele îndeosebi asupra populaţiei şi a celor care le dispută puterea. Am experimentat personal asemenea atacuri şi am înţeles cum pot ucide membrii Frăţiei oameni prin aceste metode. Entităţile care au comunicat cu Crowley i-au influenţat inclusiv pe Hitler şi pe ceilalţi arhitecţi ai nazismului. Culmea ironiei face ca la mulţi ani după moartea sa, Crowley să devină un erou pentru mulţi hippies ai anilor 60 (perioada Flower Power), care cereau iubire şi pace. Crowley a considerat Primul Război Mondial necesar pentru eradicarea vechii epoci şi pentru tranziţia la noua eră. După ce şi-a publicat revelaţiile, el a devenit liderul mondial al Ordinului Templierilor Orientali (OTO), cu principalul sediu în Germania, lucru care i-a acordat o influenţă foarte mare în rândul intelectualilor nazişti din această ţară. Simultan, el era un francmason de grad 33 al ritului scoţian şi agent al serviciilor secrete britanice, M16. Între altele, a fost unul din consultanţii colegului său satanist, Winston Churchill.

Houston Stewart Chamberlain (Com 300) s-a născut în Anglia în anul 1855, dar s-a mutat în Germania în anul 1882. În anul 1908 s-a însurat cu Eva, fiica lui Richard Wagner, şi a devenit un scriitor renumit. Cea mai cunoscută lucrare a sa este Fundamentele secolului al XIX-lea, care are 1200 de pagini şi s-a vândut în mai mult de 250.000 de exemplare, făcându-l celebru în întreaga ţară. Pe de altă parte, avea probleme psihice şi căderi nervoase succesive, în care se simţea posedat de demoni. Şi-a scris cărţile în stări de transă, prin scriere automată, lucru care sugerează că se afla sub influenţa reptilienilor sau a altor entităţi din regiunea inferioară a celei de-a patra dimensiuni. În autobiografia sa, el afirmă că nu îşi recunoaşte propria operă ca aparţinându-i. Principalele teme atinse de el ne sunt cât se poate de familiare: toate civilizaţiile s-au născut din rasa ariană, dar cel mai pur popor între toate era cel german; evreii erau duşmanii care poluau liniile genealogice ariene. Împăratul Wilhelm II şi Adolf Hitler l-au considerat pe Chamberlain un profet. 

El a devenit principalul consultant al lui Wilhelm, cerându-i împăratului să declanşeze războiul din 1914 pentru a împlini străvechea profeţie, potrivit căreia Germania urma să domine întreaga lume. Wilhelm nu şi-a dat seama că este manipulat decât după terminarea războiului, când a fost nevoit să abdice. El a citit numeroase cărţi despre ocultism şi despre societăţile secrete, dându-şi seama că acestea au fost cele care au conspirat pentru declanşarea Primului Război Mondial, provocând înfrângerea Germaniei. Chamberlain, care fusese decorat cu Crucea de Fier de către împărat, a murit în anul 1927, după mulţi ani petrecuţi într-un cărucior de invalid, cu trupul şi spiritul frânte. De altfel, mulţi dintre cei care se lasă folosiţi ca instrumente de către această conştiinţă reptiliană extrem de malefică sfârşesc în mod similar. Mai devreme sau mai târziu, aceasta îi distruge. Influenţa lui Chamberlain a rămas însă vie în mintea lui Adolf Hitler. El i-a fost prezentat lui Hitler de către Alfred Rosenberg, un satanist refugiat din Rusia. În pofida aşa-zisei sale origini „evreieşti”, Rosenberg a fost cel care i-a oferit un exemplar din Protocoalele Învăţaţilor Înţelepţi ai Sionului lui Hitler, prin intermediul unui alt ocultist, Dietrich Eckart. Hitler avea să se folosească de aceste Ptotocoale pentru a-şi justifica sinistra campanie împotriva evreilor.

Gândirea tânărului austriac cunoscut sub numele de Shiklgruber (devenit mai târziu Adolf Hitler) a fost influenţată de mai mulţi oameni şi de convingerile lor. „Heil Shicklgruber” nu ar fi avut acelaşi impact sonor ca şi „Heil Hitler”, motiv pentru care şi-a schimbat numele. A urât întotdeauna şcoala (spune istoria oficială) şi şi-a dorit să fie artist, ambiţie care i-a purtat paşii la Viena. Aici, a petrecut ore întregi în biblioteci, citind cărţi despre astrologie, misticism şi religii orientale. A fost fascinat de cărţile lui Blavatsky, Chamberlain, List şi Liebenfels. A preluat de la fiecare câte ceva, creând acel cocteil de orori şi ură numit nazism. Principala sa pasiune a fost cultivarea puterii voinţei. În toţi anii care au urmat s-a focalizat asupra acestei puteri despre care se spune că îţi poate permite să realizezi orice îţi propui; altfel spus, să îţi creezi propria realitate. A practicat artele ezoterice, în încercarea de a atinge un nivel de conştiinţă care să-i permită să devină unul din acei supraoameni despre care citise atât de multe şi în care credea cu fanatism. Mintea sa a intrat astfel mai mult ca oricând pe vibraţia reptiliană. A devenit posedat de reptilieni, probabil în timpul unor ritualuri de magie neagră, în timpul cărora şi-a deschis sufletul în faţa acestora. A avut cu siguranţă o „compatibilitate vibraţională” de excepţie care i-a permis punerea la unison cu reptilienii. Aşa se face că un om lipsit de farmec şi incapabil s-a transformat într-un lider carismatic al cărui magnetism a reuşit să subjuge o întreagă naţiune.

Se vorbeşte adeseori de oameni care au o „personalitate magnetică”, iar acest lucru este cât se poate de adevărat. Orice om generează în jurul lui un anumit câmp magnetic. Unii au un magnetism mai puternic, iar alţii mai slab. Energiile negative au un impact la fel de puternic ca şi cele pozitive asupra celor din jur. Oamenii conectaţi la câmpuri energetice negative extrem de puternice au un magnetism ieşit din comun. De pildă, se vorbeşte uneori de o „atracţie fatală” pe care reuşesc să o genereze aceşti oameni. Aşa se explică apariţia peste noapte a magnetismului şi a carismei lui Adolf Hitler. Ori de câte ori se urca la tribună şi începea să peroreze în delir, cu faţa contorsionată, ca un nebun, el era posedat de conştiinţa reptiliană, transmiţând la fel ca un medium această energie către masele care îl ascultau.

 Nivelul vibratoriu al unui întreg popor a fost astfel influenţat şi mii de oameni au devenit, la fel ca şi el, agenţi ai nebuniei şi ai urii. Este principiul vaselor comunicante aplicat la nivel vibraţional. După cum spunea cineva (despre Hitler):
„Puterea lui de a vrăji un auditoriu a fost comparată cu arta ocultă a şamanilor africani sau asiatici; alţii l-au comparat cu un medium înzestrat cu puteri extrasenzoriale, considerând că are magnetismul unui hipnotizator”.

La rândul lui, unul din aghiotanţii lui Hitler, Hermann Rauschning, îl descrie astfel în cartea sa, Hitler ia cuvântul:
„Este imposibil să nu te gândeşti la el ca la un medium. În cea mai mare parte a timpului, mediumii sunt oameni obişnuiţi, care nu îţi atrag atenţia prin nimic, până când, dintr-o dată, par înzestraţi cu o putere supranaturală, care îi deosebeşte de restul lumii. Un medium este un om posedat. După ce criza trece, el revine la mediocritatea sa obişnuită. Nu am nici o îndoială că Hitler a fost posedat în acest fel de forţe exterioare, probabil demonice, pentru care el nu era decât un instrument temporar. Amestecul de banalitate şi supranatural a creat acea dualitate insuportabilă de care erau conştienţi toţi cei care se aflau în prezenţa lui… Era ca şi cum te-ai uita la o faţă bizară, a cărei expresie părea să reflecte o stare de spirit dezechilibrată, dublată însă de impresia neliniştitoare a unor puteri ascunse”.
După toate aparenţele, Hitler pare să fi fost terorizat de „supraoameni”. Rauschning povesteşte că Hitler suferea de coşmaruri cumplite, trezindu-se terorizat şi strigând că este atacat de entităţi pe care nimeni altcineva în afară de el nu le vedea. 

Odată, Hitler i-a spus lui Rauschner:
„Cum va arăta ordinea socială a viitorului? Am să-ţi explic eu, tovarăşe. Va exista o clasă de stăpâni supremi, apoi o clasă a membrilor de partid, subordonaţi ierarhic pe diferite nivele, şi în sfârşit marea masă a anonimilor, slujitorilor şi muncitorilor. Mai jos chiar decât aceştia vor fi rasele străine cucerite, care vor deveni sclavii moderni. Deasupra tuturor va domni însă o nobilime nouă şi sublimă, despre care nu pot să îţi vorbesc… Oricum, membrii de rând ai partidului nu trebuie să ştie nimic despre aceste planuri. Omul cel nou trăieşte deja printre noi, chiar acum! Se află aici. Nu îţi este de ajuns acest lucru? Am să-ţi spun un secret: eu l-am văzut pe omul cel nou. Este eficient şi crud. Mi-a fost teamă de el”.

Aceasta este societatea planificată de reptilieni şi de rasa stăpânitoare reptilo-ariană pe care au creat-o, dacă vom permite introducerea Noii Ordini Mondiale în următorii ani, aşa cum prevăd planurile lor. Şefii secreţi ai lui Hitler au fost reptilienii. Remarcaţi obsesia lui pentru ierarhie şi ritualuri, caracteristici specifice ale complexului-R şi ale creierului reptilian. După ce s-a mutat în Germania, Hitler a petrecut mult timp în Bavaria, locul în care au apărut Illuminati lui Weishaupt, şi a revenit aici după Primul Război Mondial. Cel puţin, aşa afirmă istoria oficială. În anul următor, a cunoscut liderii unui partid politic minuscul şi destul de jalnic, numit Partidul Muncitorilor din Germania. Acesta fusese creat de o societate ezoterică numită Ordinul German, extrem de naţionalistă şi de anti-evreiască. Din acest ordin au derivat apoi alte societăţi similare, inclusiv ordinul de tristă amintire Thule-Gesellschaft (Socitatea Thule) şi Loja Luminoasă sau Societatea Vril. Hitler a fost membru al amândurora. Vril era numele dat de scriitorul englez Lord Bulwer-Lytton forţei pusă în circulaţie de sânge, despre care pretindea că trezeşte adevăratul potenţial al oamenilor, transformându-i în nişte supraoameni. Să analizăm puţin acest concept. 

Forţa Vril le era cunoscută hinduşilor sub numele de „forţa şarpelui” şi este asociată cu forţa genetică ce structurează organismul, permiţându-i inclusiv să îşi schimbe forma şi să aibă acces la conştiinţa multidimenională (altfel spus, să călătorească în alte planuri şi dimensiuni ale creaţiei). Şi această forţă este asociată cu liniile genealogice ale reptilienilor. În anul 1933, expertul în rachete Willi Ley a fugit din Germania şi a revelat lumii existenţa forţei Vril şi credinţa naziştilor că vor deveni egali ai supraoamenilor din adâncurile pământului prin folosirea învăţăturilor ezoterice şi a tehnicilor de control al minţii. Ei erau convinşi că îşi vor trezi în acest fel forţa adormită din sânge (Vril). Printre iniţiaţii societăţii Vril se numărau două persoane care aveau să devină fruntaşi nazişti: Heinrich Himmler şi Hermann Goering. Membrii Vril credeau cu convingere că erau aliaţi cu anumite loji ezoterice misterioase din Tibet şi cu unul din acei „supraoameni necunoscuţi”, pe care îl numeau Regele Fricii. Rudolph Hess, adjunctul lui Hitler până la nefericita sa călătorie în Anglia din anul 1941, era un ocultist de frunte şi un membru al societăţii Edelweiss (alături de Hermann Goering), o sectă care credea în supremaţia rasei nordice. Hess îl considera pe Hitler un „mesia”, deşi înfăţişarea acestuia nu amintea deloc de arhetipul arian, blond şi cu ochii albaştri. De altfel, Hitler însuşi era obsedat de această problemă, deşi probabil că a sfârşit prin a găsi o justificare. Nucleul interior al reţelei de societăţi secrete naziste era Ordinul Negru, care continuă să existe şi la ora actuală, fiind considerat nucleul actual al CIA.

Cercetătorul german Jan van Helsing descrie în cartea sa, Societăţile secrete din secolul XX, credinţa membrilor societăţilor Thule şi Vril că se aflau în corespondenţă cu extratereştrii prin intermediul a doi mediumi cunoscuţi sub numele de Maria Orsic şi Sigrun. Contactul s-a produs într-o lojă de lângă Berchtesgaden, în decembrie 1919. Potrivit documentelor Vril, afirmă autorul, aceste comunicări proveneau dintr-un sistem solar numit Aldebaran, situat la 68 de ani-lumină de pământ, în Constelaţia Taurului, în care se aflau două planete locuite pe care trăia un aşa-numit imperiu „sumeran”. Populaţia din Aldebaran este împărţită într-o rasă conducătoare, alcătuită din arieni blonzi, cu ochii albaştri, cunoscuţi ca Poporul Dumnezeului de Lumină, şi alte câteva rase umanoide care au suferit mutaţii genetice din cauza schimbărilor climaterice. Cu circa 500 de milioane de ani în urmă, soarele din Aldebaran a început să se dilate, generând o temperatură insuportabilă. Rasele „inferioare” au fost evacuate şi duse pe alte planete nelocuite. 

Aşa s-a produs colonizarea unor planete de genul pământului, după ce propria lor planetă a devenit nelocuibilă. În sistemul nostru solar au populat mai întâi planeta Mallona, cunoscută şi sub alte nume, precum Marduk, Mardek şi Phaeton (la romani şi la ruşi), care ar fi existat între Marte şi Jupiter, în locul în care există la ora actuală centura de asteroizi. Aceasta corespunde relatărilor sumeriene despre planeta Tiamat. Membrii societăţii Vril credeau că, mai târziu, această rasă stăpânitoare a arienilor cu ochii albaştri a colonizat planeta Marte, după care au debarcat pe pământ şi au creat civilizaţia sumeriană. Cei doi mediumi afirmau că limba sumeriană a fost chiar limba vorbită în Aldebaran, sunând ca o „germană ininteligibilă”. Frecvenţa celor două limbi era însă aproape identică, potrivit relatărilor lor. Deşi detaliile sunt uşor modificate, regăsim practic aceeaşi temă de bază pe care am analizat-o la începutul acestei cărţi: o rasă conducătoare, formată din extratereştri blonzi şi cu ochii albaştri, a venit pe pământ de pe planeta Marte, devenind zeii civilizaţiilor din vechime.

 Ei au creat civilizaţia sumeriană avansată, modificând structura genetică a oamenilor. De atunci şi până în prezent continuă să controleze rasa umană din oraşele lor subterane. Singurele referiri care lipsesc din această legendă sunt cele la liniile genealogice reptilo-ariene. Surse din interiorul Frăţiei mi-au spus că reptilienii au nevoie de sânge pentru că acesta le este necesar acelor extratereştri blonzi cu ochii albaştri, iar obsesia naziştilor pentru conceptul de rasă conducătoare avea drept scop păstrarea acestei purităţi genetice şi descurajarea încrucişării cu alte rase.

Societatea Thule s-a numit astfel pornind de la numele oraşului mitic al Hiperboreei, primul continent populat de rasa ariană extraterestră venită din Aldebaran: Ultima Thule. Unii cercetători afirmă că această civilizaţie a fost mult mai veche decât cea a Atlantidei şi a Lemuriei; alţii o identifică cu Atlantida, sau chiar cu Pământul Interior. Legendele scandinave descriu oraşul Ultima Thule ca pe un tărâm de rai situat undeva la nord, unde soarele nu apune niciodată şi unde îşi au căminele strămoşii arienilor. Când Hiperboreea a început să se scufunde, continuă legenda, extratereştrii arieni şi-au folosit tehnologia extrem de avansată pentru a construi tuneluri gigantice în interiorul pământului, sfârşind prin a se instala undeva sub munţii Himalaya. Acest ţinut a devenit cunoscut sub numele de Agartha, cu capitala la Shamballa. 

Persanii numeau acest ţinut Aryana, ţara arienilor. Sistemul filozofic nazist susţinea că oamenii din Agartha sunt buni, iar cei din Shamballa sunt răi. Cele două popoare se află în conflict de mii de ani, iar naziştii credeau că ei sunt de partea „poporului bun” din Agartha, care luptă împotriva „francmasonilor şi sioniştilor” din Shamballa. Nu cumva această diviziune se referă la conflictul dintotdeauna al marţienilor albi împotriva reptilienilor Anunnaki? Mai întâi, cele două popoare s-au războit pe Marte, apoi pe lună şi acum pe pământ. Hitler era obsedat de găsirea unor intrări în această lume subterană, pentru a putea lua legătura cu rasa conducătoare ariană. În realitate, el era o simplă marionetă în mâna reptilienilor, controlată de „Îngerul Morţii” Josef Mengele. Aşa cum am menţionat mai devreme, este posibil ca reptilienii să fie în conflict cu alte rase de extratereştri sau de intra-tereştri, luptându-se cu acestea pentru a obţine controlul asupra planetei şi cu siguranţă există facţiuni concurente pe nivelul de conştiinţă inferior al celei de-a patra dimensiuni.

 Unul din fondatorii Societăţii Thule a fost astrologul Rudolf Glauer, care şi-a schimbat numele, înlocuindu-l cu pomposul titlu de baron de Sebottendorff. Apelul său la o revoluţie împotriva evreilor şi marxiştilor a transformat societatea Thule într-un punct de atracţie pentru adepţii teoriei rasei conducătoare germane. Din acest nucleu s-a născut Partidul Muncitorilor din Germania, care s-a transformat mai târziu în Partidul Nazist. O altă figură demnă de remarcat a acestei perioade a fost un alt ocultist, prieten cu Sebottendorff: Dietrich Eckart, un scriitor alcoolic şi dependent de droguri, convins că menirea lui este să pregătească terenul pentru venirea unui dictator al Germaniei. După ce l-a cunoscut pe Hitler în anul 1919, el s-a decis că acesta este „Mesia” pe care îl aştepta. Eckart este cel care i-a transmis lui Hitler cunoaşterea ezoterică avansată, probabil şi ritualurile de magie neagră care l-au aruncat definitiv pe orbita reptilienilor. Începând din acest moment, puterea lui Hitler de a atrage sprijin pentru proiectele sale s-a amplificat rapid. Eckart i-a scris unui prieten în anul 1923:
„Urmaţi-l pe Hitler! El va dansa, dar eu sunt cel care i-am cântat pentru prima oară muzica, căci i-am oferit instrumentele prin care poate comunica cu Ei. Nu mă jeliţi, căci am influenţat în acest fel istoria mai mult decât orice alt german”.

O altă obsesie a lui Hitler era aşa-numita Suliţă a Destinului, arma cu care se presupune că ar fi fost străpuns şoldul lui „Iisus” în momentul crucificării. El a furat această armă după anexarea Austriei de către nazişti, în anul 1938, şi a dus-o la Nurenberg. Legenda spune că oricine posedă această armă şi îi decodifică secretele va controla lumea. Suliţa furată de Hitler se află la ora actuală în Muzeul Hofburg din Viena, în locul în care s-a produs masivul incendiu din noiembrie 1992, cu şapte zile înainte de incendiul care a distrus parţial Castelul Windsor. Un alt ocultist important băgat în tot felul de ritualuri ezoterice a fost Heinrich Himmler. El şi-a folosit cunoaşterea în maniera cea mai neagră cu putinţă. Himmler era interesat în mod deosebit de rune, un sistem divinatoriu care constă în aruncarea sau alegerea unor pietricele pe care sunt însemnate diferite simboluri, combinaţia rezultată fiind „citită” de un „expert”. Himmler este cel care a creat infama organizaţie SS, pentru care a ales ca simbol dublul S, adică runa sig, care arată ca două fulgere alăturate. SS-ul a fost un fel de stat în stat, un organism independent şi apogeul întregii cunoaşteri ezoterice care îi fascina atât de tare pe nazişti. 

Numai cei consideraţi de rasă pură aveau voie să adere la această organizaţie, iar instruirea în artele ezoterice, inclusiv în ştiinţa runelor, era fundamentală în procesul lor de pregătire. SS-ul a fost creat şi condus ca o societate secretă de magie neagră. Ritualurile sale au fost preluate de la alte organizaţii de acest fel, cum ar fi iezuiţii şi templierii. Iniţiaţii cei mai înalţi în grad erau cei 13 (din nou acest număr) membri ai Marelui Consiliu al Cavalerilor, condus de marele maestru Heinrich Himmler, iar ritualurile de magie neagră erau realizate în străvechiul castel de la Wewelsberg, în Westphalia. SS-iştii celebrau ritualurile păgâne nordice şi momentul solstiţiului de vară. Ei se închinau lui Satan, Lucifer, Set, sau orice nume preferaţi să-i daţi acestei zeităţi. Prinţul Bernhard, unul din cei care au întemeiat Grupul de la Bilderberg, o organizaţie de vârf a Frăţiei, între altele prieten foarte apropiat al prinţului Philip, a făcut parte din SS. Magia neagră şi artele ezoterice au stat la baza tuturor acţiunilor lui Hitler şi ale naziştilor, care mergeau până la folosirea pendulelor energetice pe care le plasau deasupra hărţilor pentru a stabili unde se află trupele inamice. Simbolul solar original numit svastică este orientat către dreapta, ceea ce înseamnă în termeni ezoterici: lumină şi creaţie, adică o forţă pozitivă. Naziştii l-au inversat, simbolizând astfel magia neagră şi distrugerea. Exact la fel procedează satanismul, care inversează toate simbolurile pozitive. Pentagrama inversată este doar unul din exemplele mai cunoscute. Defilările în masă pe care Hitler le-a folosit atât de eficient nu au fost întâmplătoare, ci arată o bună cunoaştere a psihicului uman şi a felului în care poate fi manipulat acesta.

 În cartea sa, Satan şi svastica, Francis King spune:
„Apariţiile în public ale lui Hitler, îndeosebi cele asociate cu defilările Partidului Nazist de la Nurenberg, au fost cele mai bune exemple ale acestui tip de ceremonie magică. Fanfarele, marşurile militare şi muzica lui Wagner nu făceau decât să sublinieze ideea de glorie militară a germanilor. Panourile uriaşe cu svastici, colorate în alb, roşu şi negru, impregnau conştiinţa participanţilor la marşuri cu ideologia naţional-socialistă. Precizia fantastică a mişcărilor trupelor, care defilau într-o coordonare perfectă, evocau în subconştientul colectiv principiul războiului şi cel al violenţei, pe care anticii le asociau cu Marte. Toate acele panouri pe care le aplauda Hitler, inclusiv cele sângerii purtate în timpul Puciului de la Munchen, reprezentau de fapt o ceremonie magică prin care se urmărea asocierea minţii naziştilor în viaţă cu imaginile arhetipale ale eroilor naţional-socialişti din trecut. Aspectul magico-religios al acestor defilări era accentuat de faptul că erau realizate seara, desfăşurându-se într-o „Catedrală de Lumină” – un spaţiu deschis înconjurat de fascicule puternice de lumină trimise către cer de către nişte reflectoare. Dacă un magician modern şi-ar propune să creeze un ritual destinat „invocării zeului războinic Marte”, cu greu şi-ar putea imagina o ceremonie mai eficientă decât cea a naziştilor”.

Acelaşi principiu se aplică şi la ora actuală. Cunoaşterea ezoterică folosită de nazişti pentru a hipnotiza poporul german este folosită astăzi de Frăţie pentru a aprofunda transa hipnotică în care a căzut umanitatea. Specialiştii Frăţiei folosesc în acest scop simboluri, cuvinte, culori, sunete şi tehnici de care marea majoritate a oamenilor nici măcar nu au auzit şi care apar în mas-media şi în reclamele de publicitate, amplificând hipnoza colectivă. Ministerul Propagandei al lui Joseph Goering era în întregime structurat ţinând cont de cunoaşterea ezoterică a psihicului uman. El ştia că oamenii ajung să creadă orice dacă le repeţi suficient de des acel lucru şi dacă înscenezi evenimente care creează în mintea colectivă ideea că „trebuie făcut ceva”. Pentru a amplifica efectele propagandei sale, se folosea de culori, simboluri şi sloganuri. Sloganurile erau folosite ca nişte mantra-e repetate la infinit, hipnotizând astfel psihicul maselor. Toate opiniile şi informaţiile alternative erau cenzurate, iar oamenii erau programaţi să reacţioneze aşa cum dorea conducerea partidului. Care este diferenţa între acea propagandă deşănţată şi oceanul de informaţii incorecte şi subiective în care suntem inundaţi în permanenţă la ora actuală? Chiar dacă imaginile care ni se servesc astăzi pe toate canalele de mas-media nu mai au pe ele svastica, efectul lor este acelaşi: o hipnoză în masă. Tentativa lui Hitler de a distruge societăţile secrete precum francmasoneria şi împiedicarea folosirii cunoaşterii secrete în Germania poate părea paradoxală, dar nu este. 



El ştia mai bine ca oricine cât de mare este puterea celui care ştie, şi dorea să păstreze această putere pentru sine. În anul 1934, în Berlin a fost interzisă orice formă de divinaţie, iar câţiva ani mai târziu cărţile ezoterice au fost interzise în întreaga Germanie. Societăţile secrete au fost scoase în afara legii şi chiar societatea Thule şi Ordinul German (sursa din care s-a născut nazismul) au căzut în dizgraţie. Astrologii erau atacaţi şi ucişi, iar oameni precum Lenz von Liebenfels era împiedicaţi să îşi publice opera. Această epurare avea două motivaţii principale: să împiedice orice asociere între ocultism şi nazism în subconştientul colectiv (inclusiv al altor state) şi să tragă scara, astfel încât nimeni să nu mai poată folosi cunoaşterea ezoterică împotriva lor, aşa cum o foloseau ei împotriva celorlalţi. Aceasta este una din tacticile pe care le-au folosit reptilo-arienii de-a lungul întregii istorii a umanităţii: folosirea cunoaşterii pentru a controla şi pentru a suprima, creând simultan dictaturi religioase care să scoată această cunoaştere din circuitul public. 

În realitate, naziştii înşişi au fost creaţi şi controlaţi pe toate nivelele de societăţile secrete şi în ultimă instanţă de reptilieni. Ei credeau că zeii sumerieni erau rasa stăpânitoare extraterestră, credeau în existenţa Atlantidei, au trimis expediţii în Africa de Nord, la Montsegur, în regiunea Cathar şi în Tibet, unde erau convinşi că se află bazele subterane ale supraoamenilor. În afara curentului budist pozitiv există şi nişte secte budiste profund negative. Naziştii au luat legătura cu acestea din urmă. Atunci când ruşii au ocupat Berlinul, la sfârşitul războiului, ei au găsit multe cadavre ale unor budişti care s-au sinucis, după ce colaboraseră multă vreme cu naziştii.
Share on Google Plus

About Just Admin

    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Gallery