În ziua de 20 septembrie 1973, între orele 16:35 si 16:45 GMT, misiunea cosmica americana Skylab 3 s-a întâlnit cu un misterios „satelit rosu”, care a fost si fotografiat. Pâna la ora actuala nu exista o explicatie a acestei aparitii. În 1973, americanii lansau prima lor statie spatiala, numita „Skylab”. Pe 28 iulie 1973, o racheta Saturn aducea, pe aceasta statie, a doua misiune cu echipaj, numita Skylab 3. Cei trei astronauti au fost: Alan L. Bean, comandant, Owen K. Garriott, pilot cercetator stiintific, si Jack R. Lousma, pilot.
Cu câteva zile înainte de a reveni pe Pamânt si în timp ce statia se afla în afara contactului radio, Garriott a facut, de la fereastra camerei de garda a Skylab, fotografii ale unui obiect care n-a putut fi identificat. Prima mentiune înregistrata a incidentului a fost cea între astronauti si CAPCOM (comunicatorul capsulei, aflat la sol), cu patru ore si jumatate mai târziu. Conversatia, ramasa înregistrata, a decurs astfel: Lousma: I-ai spus despre satelitul pe care l-am vazut? Bean: Da, am vazut un satelit mare. Nu stim daca v-am spus despre asta. Lousma: Cel mai apropiat si mai stralucitor pe care l-am vazut pâna acum. Bean: Era imens! Lousma: Am vazut mai multi. Acesta a fost unul rosu... CAPCOM: Nu! Poate ati spus altcuiva, dar nu echipei noastre. Nu-mi amintesc sa fi auzit despre asta. Lousma: Cred ca nu l-am raportat. Reflecta o lumina rosie care oscila la, oh, socotind de la perioada de luminozitate maxima la cea minima, aproximativ 10 secunde. Ne-a însotit pâna la apusul soarelui. Asta a fost în urma cu aproximativ trei rotatii, cred. Ceva de genul asta, nu-i asa Owen? (Niciun raspuns). Apoi conversatia a trecut la alt subiect. Notam ca „acum trei revolutii”, socotind aproximativ 1,5 ore pe rotatie, însemna cu 4,5 ore în urma.
Satelitul rosu
Reperarea a fost înregistrata si în jurnalul de zbor personal al lui Alan Bean, la câteva ore de la eveniment. El a scris, înca înaintea conversatiei cu solul: „Prin fereastra camerei de garda am vazut o lumina rosie stralucitoare, cu o periodicitate luminos/întunecat de 10 secunde. Devenea tot mai stralucitoare si a plutit în deriva, împreuna cu noi, timp de 20 de minute sau mai mult... De asemenea, ea se misca în raport cu stelele. Este posibil sa fi fost foarte aproape. A fost cel mai stralucitor obiect pe care l-am vazut”.
Jurnalistul de stiinta James Oberg mai nota, în 1977, ca observatia a avut loc „cu cinci zile înainte de revenirea pe Pamânt, dupa o expeditie-record de 59 zile. Cei din echipaj s-au trezit la 07:00 GMT si urmau sa mearga la culcare la 23:00 GMT. Ei au luat masa de prânz, dupa care au facut o «reexaminare a procedurilor» în camera de garda, înainte de a începe o noua serie de experimente în acea dupa-amiaza. În acest timp echipajul era în afara contactului cu controlul de la sol”. În timpul observatiei, „casetofonul de la bord nu era pornit asa ca momentul exact al incidentului nu s-a putut stabili decât mai târziu, prima mentiune înregistrata a incidentului a fost prin legatura la sol, la circa 4,5 ore dupa eveniment.
Pe 4 octombrie 1973, la NASA, în cursul analizei misiunii spatiale, a venit vorba si de acest incident. Garriott a povestit ca Jack Lousma a fost primul care a zarit o „stea rosie... mult mai stralucitoare decât Jupiter sau decât oricare dintre celelalte planete. Avea o nuanta rosiatica desi era mult deasupra orizontului... Am observat-o timp de aproximativ 10 minute, înainte de apusul soarelui... pâna când am intrat în zona de întuneric. Am urmarit-o, de asemenea, în zona de întuneric, înca aproximativ 5 secunde. Dupa 5 pâna la 10 secunde de la disparitia sa, am presupus ca nu a era mai departe de 30 pâna la 50 de mile marine (56-93 km) de pozitia noastra. Timp de peste 10 minute, cât am urmarit-o, prin fereastra camerei de garda, lumina nu s-a miscat cu mai mult de 10 sau 20 de grade, fata de directia initiala. Orbita sa a fost foarte apropiata de cea a noastra. Nu am mai vazut-o, pe nicio orbita, nici mai devreme nici dupa aceea”.
Obiectul misterios nu a fost detectat de NORAD. Nu exista nici azi un raspuns ce anume putea fi obiectul observat în proximitatea laboratorului spatial.
Relativ recent, analistii de imagine Bruce Maccabee si Brad Sparks au postat pe net o analiza foarte detaliata a celor patru fotografii realizate de Owen Garriott cu ocazia întâlnirii cu misteriosul obiect. Rezumam mai jos câteva dintre concluziile acestui studiu.
Prima fotografie a obiectului arata doar un „punct” rosu inexpresiv. A doua fotografie prezinta o imagine ceva mai mare, usor rotunda si galbuie în centru, trasatura tipica pentru fotografiile color supraexpuse ale unui obiect rosu stralucitor îndepartat. Se mai vad si alte doua puncte rosii slabe, care nu par sa fie reflectii interne ale obiectivului camerei si sunt prea luminoase pentru a fi reflectii în geam. Nici a treia fotografie nu releva o structura. Prin urmare primele trei fotografii nu sunt utile pentru estimarea marimii obiectului.
Doar pe a patra fotografie se disting elemente separate, care sa permita un calcul de dimensiune. Pe imagine se vad trei sfere rosii difuze, asezate pe un arc foarte deschis si unite prin brate cetoase. În interiorul arcului se mai vede un al patrulea punct rosu, si acesta parca legat de celelalte.
O aberatie a lentilelor?
Întrebarea este daca imaginea aceasta reprezinta forma reala a obiectului sau exista o alta explicatie pentru formarea imaginii? De pilda, ar putea fi un singur punct rosu, dar, printr-un complex de manevre, de pilda prin tremurul mâinii, în timp ce obturatorul era deschis, pe film sa se fi desenat o asemenea configuratie. Autorii studiului exclud aceasta obiectie, întrucât la celelalte fotografii facute de pe Skylab, si probabil si la cel în cauza, timpul de expunere a fost de 1/250 secunde. O alta cauza ar putea fi o aberatie a lentilei. Fotografiile au fost realizate cu un aparat Nikon de 35 mm, având obiective cu distanta focala de 55 mm sau 300 mm (mai probabil s-a folosit acesta din urma). Suportul fotografiei a fost un film numit SO-368, comparabil cu Ektachrome (MS 2448). Daca ar fi existat aberatii, acestea ar fi trebuit sa se manifeste si la celelalte trei imagini, ca si la multe alte fotografii realizate pe nava. Nu putea fi nici un defect de film, spun analistii. Pentru a crea o imagine de genul acesta, s-ar cere ca filmul sa fie zgâriat în doua directii perpendiculare prin diferitele straturi de culoare ale filmului. Dar, filmul a fost manipulat cu maxima grija si nu era posibil sa fi fost zgâriat. În plus, aceasta imagine nu arata ca o zgârietura tipica, cu margini usor zimtate sau foarte ascutite, si cu locuri albe luminoase acolo unde emulsia de film a fost complet eliminata. Prin analize la fel de minutioase, au fost excluse si alte posibile cauze.
În consecinta, imaginea este, cel mai probabil, o reprezentare reala a structurii luminoase a obiectului. Care putea fi distanta pâna la ea? Pe Skylab nu exista un radar sau alt mijloc de masurare a distantei. Dar Garriott a avut prezenta de spirit sa numere secundele dintre momentul în care Skylab a intrat în umbra Pamântului si cel în care obiectul, care parea sa fie în urma statiei Skylab, a disparut si el în întuneric. El si-a asumat ipoteza ca obiectul era luminos deoarece reflecta lumina solara, ceea ce este firesc pentru sateliti. Calculele care au urmat au estimat latimea obiectului ca fiind între aproximativ 37 m (daca distanta pâna la el era de 38 km) si 74 m (daca distanta ar fi fost de 76 km). În 1973, nu exista, nici pe departe, vreun satelit care sa se apropie macar de aceasta dimensiune (numai statia spatiala va fi comparabila cu ea, 30 de ani mai târziu).
Obiectul avea culoarea rosie, atât vizual cât si pe fotografie. Care sa fi fost cauza? Pe de o parte, nici obiectul nici Skylab nu fusesera într-o regiune unde lumina soarelui sa fi trecut prin atmosfera terestra si sa se fi înrosit datorita unor suspensii în atmosfera (ca într-un apus de soare rosu); pe de alta parte, nu exista sateliti cu suprafata rosie. Suprafetele sunt de obicei vopsite negru sau alb sau eventual metalul ramâne nevopsit. Sa fi fost un satelit care emitea o lumina rosie intensa? În acest caz este ciudat ca aceste lumini au disparut la scurt timp dupa ce Skylab a intrat în umbra Pamântului. Desigur, daca am accepta aceasta ipoteza, devin nule si toate calculele de distanta si marime.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu