Nivelul marilor si oceanelor creste alarmant


Creşterea nivelului mărilor de pe Terra este inevitabilă în condiţiile încălzirii climatice, întrucât gheţarii de pe uscat se topesc şi apele îşi fac drum spre ocean.

Dar nu numai atât – oceanul în sine se umflă deoarece apa mai caldă îşi măreşte volumul. Potrivit datelor culese de NASA, nivelul mărilor creşte actualmente cu 3,5 milimetri pe an, scrie Rador.

Savanţii prognozează însă că situaţia se agravează, întrucât ridicarea nivelului mărilor de pe Terra se accelerează. Iar asta se petrece deoarece marile calote glaciare, din Groenlanda şi Antarctica, vor pierde tot mai multă masă şi oceanele se vor încălzi mai rapid.

Specialiştii au fost totuşi derutaţi de datele din ultima vreme, care arătau o scădere a ritmului creşterii nivelului mărilor între 2003-2012, faţă de înregistrările din perioada 1993-2002. Numai că un nou studiu, publicat în Scientific Reports, dezleagă misterul.



Cercetătorii au constatat astfel că ridicarea apelor mării a fost mascată artificial în datele transmise prin satelit. Acest lucru s-a întâmplat pentru că, cu un an înainte de lansarea satelitului, planeta primise un impuls major în sensul răcirii.

Iar cauza era erupţia vulcanului Mount Pinatubo din Filipine, care a umplut stratosfera Pământului cu aerosoli care au reflectat lumina soarelui şi au determinat o uşoară scădere a nivelului marilor, o dată cu răcirea temporară a oceanului.
Share on Google Plus

About Just Admin

    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Gallery