Anastasia, printesa pierduta


După asasinarea Romanovilor de către bolșevici, în iulie 1918, au circulat nenumărate zvonuri cu privire la posibila supraviețuire a unor membri ai familiei imperiale. S-a răspândit mai ales mitul supraviețuirii prințesei Anastasia, cea mai mică dintre fetele Țarului – povestea e cunoscută și în zilele noastre, grație preluării sale de către Hollywood. Cum și de ce s-a perpetuat acest mit, ce s-a întâmplat de fapt cu Anastasia și cine s-a dat drept fiica țarului, în cele ce urmează...

Marea Ducesă Anastasia a fost al patrulea copil născut în familia Țarului Nicolae al II-lea. Fiind a patra fată a cuplului, imperial nașterea fetei a fost primită mai degrabă cu dezamăgire, căci țarul și soția sa sperau să aibă, în sfârșit, un băiat care să poată moșteni tronul. De aceeam se spune că în ziua nașterii Anastasiei, Țarul ar fi întârziat să meargă să-și vadă copilul, alegând să facă mai întâi o lungă plimbare pentru a se obișnui că ideea că – din nou – soarta nu i-a dat un moștenitor.

Cu ocazia nașterii prințesei, Țarul a ordonat grațierea și eliberarea unor studenți arestați cu an înainte pentru participarea la niște revolte. De aici și numele fetei, Anastasia, care înseamnă „aceea care rupe lanțul”.
Anastasia, ca toți copiii cuplului imperial, au fost crescuți cât mai simplu. Dormeau în paturi mai tari, fără perne, făceau baie cu apă rece și trebuiau să-și facă singuri curat în camere. Încă de mică, Anastasia a fost un copil plin de viață și pus pe șotii. Era îndrăzneață și adora să facă glume și farse, motiv pentru care primea mai multe pedepse decât surorile sale. Totodată, spre deosebire de surorile sale mai mari – Olga, Tatiana și Maria – Anastasia era mai puțin preocupată de aspectul său fizic și de manierele cuvenite. Dintr-un episod relatat de soția unui diplomat american, aflăm că micuța Anastasia, pe când avea zece ani, mergea la Opera din Petersburg și mânca ciocolată fără a se deranja să-și scoată mănușile albe.

În pofida energiei sale, Anastasia nu avea o sănătate de fier. Prințesa suferea des de bătături la picioare, care o chinuiau mereu la mers, și avea o problemă la mușchii spatelui, motiv pentru care făcea masaje de două ori pe săptămână. În plus, de fiecare dată când se tăia sau se lovea, Anastasia sângera destul de mult sau făcea vânătăi. Prin urmare, în familie se credea că atât ea, cât și surorile ei poartă gena hemofiliei, transmisă de la mama lor, Alexandra. Într-adevăr, în momentul descoperirii rămășițelor prințesei, analizele ADN au arătat că Anastasia a fost singura dintre fetele cuplului imperial care avea gena acestei boli de sânge.

În timpul Primului Război Mondial, Anastasia și surorile sale au vizitat spitalele de front și au îngrijit soldații răniți, urmând cursuri de infirmiere la Crucea Roșie. Apoi, în februarie 1917, familia imperială a fost pusă sub arest la domiciliu, la Palatul Țarskoe Selo, iar la scurt timp după, Nicolae al II-lea a abdicat. Pe măsură ce bolșevicii au început să câștige teren, familia Romanov a fost mutată undeva în Siberia, însă când partidul lui Lenin a ajuns la putere, Țarul și familia sa au fost din nou mutați la Ekaterinburg. 



Perioada captivității a fost una stresantă pentru Anastasia, dar cu toate acestea prințesa și surorile sale găseau metode pentru a-și înveseli zilele. Organizau piese de teatru în care interpretau chiar ele diverse roluri, se jucau în curtea casei sau ajutau bucătarii la prepararea meselor. 

În momentul în care forțele Albilor au început să se apropie de Ekaterinburg, oraș pe care bolșevicii nu l-ar fi putut apăra, soarta familiei imperiale a fost pecetluită. Pentru a nu risca eliberarea Țarului și restaurarea dinastiei, bolșevicii au decis să-l ucidă nu doar pe el, ci pe toți membrii familiei.

Așa începe o legendă: fără un cadavru, nu se poate dovedi moartea

Când Albii au ajuns în cele din urmă la Ekaterinburg, nu au mai găsit nicio urmă a familiei imperiale. Dispăruseră fără urmă și se credea că au fost uciși. Însă cum nu s-au găsit cadavrele, au apărut imediat zvonuri potrivit cărora toți membrii familiei sau câțiva dintre ei ar fi supraviețuit. 

Presupusa supraviețuire a Anastasiei a devenit astfel unul dintre cele mai controversate mistere ale secolului XX-ului. De-a lungul anilor, cel puțin zece femei s-au dat drept Anastasia, dintre care cea mai cunoscută a fost Anna Anderson.

În anii '20, Anna Anderson a susținut că este marea ducesă Anastasia și că a supraviețuit măcelului prefăcându-se moartă, scăpând apoi de bolșevici grație unui gardian milostiv care a descoperit că este încă în viață și care a decis să o ajute. Anna Anderson s-a luptat chiar în instanță pentru a fi recunoscută drept Anastasia Romanov, iar cazul ei – judecat între anii 1938 și 1970 – a fost cel mai lung din istoria curților germane. Într-un final, completul de judecată a decis că femeia nu a oferit suficiente dovezi pentru a demonstra că este, într-adevăr, Anastasia. Cazul a fost lămurit definitiv în 1994, când rămășițele Annei Anderson au fost comparate genetic cu cele ale ducelui de Edinburgh (strănepot al Țarinei) și s-a dovedit că nu există nicio legătură de sânge. 

Alte două femei – Nadejda Ivanonva Vasilieva și Eugenia Smith – s-au dat drept Anastasia, iar în Rusia, două tinere s-au dat drept prințesele Anastasia și Maria. Adăpostite de un preot în Munții Ural din 1919 până în 1964, femeiele au înmormântate sub numele de Anastasia și Maria Nikolaevna. 

Zvonurile cu privire la supraviețuirea marii ducese Anastasia – sau a altor membri ai familiei imperiale – au fost încurajate la momentul respectiv chiar de către bolșevici, care nu doreau ca adevărul – măcelul de la Ekaterinburg – să iasă la iveală. Chiar la câteva zile după uciderea familiei, guvernul german a solicitat autorităților ruse informații cu privire la „siguranța prințeselor de sânge german” (Țarina era de origine germană), iar rușii au răspuns că familia fusese pur și simplu mutată într-o locație mai sigură.

Tot atunci au apărut și primii oameni care au profitat de aceste zvonuri pentru a face rost de bani de la rudele familiei imperiale. Spre exemplu, Boris Soloviev, soțul fiicei lui Rasputin, a cerut bani de la mai multe familii nobiliare rusești, susținând că-i va folosi pentru a-l ajuta pe un membru al familiei imperiale să fugă în China. Soloviev s-a folosit și de câteva tinere, pe care le-a dat drept prințesele Romanov, pentru a-i înșela pe nobilii ruși.

Mormântul Romanovilor a fost redescoperit în anii '80, dar autoritățile comuniste au ținut acest fapt un secret, astfel că primele cercetări la fața locului s-au făcut abia în 1991, după căderea Uniunii Sovietice. S-au găsit acolo rămășițele a nouă persoane – din cele 11 ucise în iulie 1918. S-a spus imediat că se adeverea astfel zvonul supraviețuirii Anastasiei, mai ales că în urma analizelor ADN a ieșit la iveală că lipseau fix rămășițele marii ducese Anastasia și ale fratelui ei, țareviciul Alexei. Misterul a fost rezolvat în 2007 când s-au descoperit și rămășițele ultimilor doi Romanovi.

Anne Anderson, cea mai cunoscută „prințesă Anastasia”

Dintre toate femeile care, de-a lungul perioadei interbelice, s-au dat drept prințesa Anastasia, cea mai cunoscută a fost Anne Anderson (foto), a cărei poveste a ajuns pe prima pagină a ziarelor și în înalta societate americană.



Despre Anne s-a auzit vorbindu-se prima oară în 1920, când tânăra de douăzeci și ceva de ani a fost internată într-o instituție psihiatrică germană după o tentativă de sinucidere. După ce inițial a refuzat să-și dea numele, a început să folosească numele Tschaikovsky și Anderson, după care a susținut că este o prințesă rusoaică. Povestea sa ajunge cunoscută publicului doi ani mai târziu, iar Anderson este „verificată” de membri ai familiei imperiale și de apropiați ai Țarului, care declară răspicat că femeia este o impostoare. Mai mult, în 1927, o anchetă privată plătită de fratele Țarinei, ducele de Hesse, scoate la iveală faptul că Anne Anderson era de fapt Franziska Schanzkowska, o muncitoare poloneză cu un trecut de probleme mintale. Cu toate că s-a dovedit atunci că povestea Annei Anderson era o simplă invenție, ziarele din lumea întreagă au continuat să publice știri despre ea și mulți emigranți ruși din Occident au sprijinit-o financiar. După un proces care a durat câteva decenii, un tribunal german a stabilit în final, în anii '70, că Anne Anderson nu este altceva decât o impostoare. 


Share on Google Plus

About Omae Bazooka

    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Gallery