Lancea Destinului


Originile legendei despre Lancea Destinului se află în Biblie. În Evanghelia după Ioan există câteva paragrafe care descriu împrejurările de după moartea Mântuitorului. Fiindcă în ziua de sâmbătă seara, pentru evrei începea stricta săr­bă­toare a Sabatului, preoţii lor i-au cerut lui Pilat să le zdro­beas­că cruci­ficaţilor fluierele pi­cioa­relor, ca să nu le rămână tru­pu­rile pe cruce într-o zi atât de în­sem­­nată pentru iudei. Odată po­runca rostită, soldaţii au mutilat membrele celor doi tâlhari răs­tig­niţi împreună cu Iisus, dar - fiindcă Mân­tuitorul murise - supliciul nu i-a mai fost aplicat şi Lui. "Ostaşii au venit, deci, şi au zdrobit fluierele picioarelor celui dintâi, apoi pe ale celuilalt, care fusese răstignit împreună cu El. Când au venit la Iisus şi au văzut că murise, nu i-au zdrobit fluierele picioarelor, ci unul din os­taşi i-a străpuns coasta cu o suliţă şi îndată a ieşit din ea sânge şi apă". (Ioan 19, 31-34)

Un talisman fermecat

Preluând şi amplificând legendele biblice, ima­ginaţia populară a creat numeroase poveşti despre lancea care l-a străpuns pe Iisus. Scrise, majoritatea, în perioada cruciadelor, ele susţin că soldatul roman care împiedicase mutilarea picioarelor lui Iisus (pen­tru ca profeţia Scripturii să se împlinească: "Ni­ciunul din oasele lui nu va fi sfărâmat") o făcuse din milă, profund impresionat de curajul şi demnitatea crucificatului. Dovedind că murise, prin împlântarea suliţei, el voise de fapt să-l ferească pe Iisus de umi­linţa zdrobirii trupului. De altfel, centurionul Gaius Cassius s-a convertit ulterior la creştinism, devenind celebru prin numele de Longinus (omul cu lancea). Arma lui, botezată "Lancea Destinului", va cunoaşte de-a lungul timpului o existenţă aven­turoasă, trecând din mână în mână, dintr-o epocă istorică în alta. Cu timpul, legenda a făcut din ea un soi de talisman fermecat; cel care o poseda, cunoscându-i puterea, putea să stăpânească destinul lumii.



Dar Lancea Des­tinului n-a fost sin­gurul obiect investit cu puteri uriaşe prin atingerea trupului lui Iisus. Primele scrieri creştine afirmă că toate relic­vele răs­tignirii au fost dotate cu forţe miraculoase. Cămaşa lui Christos îi vindeca pe bolnavi şi-i învia pe cei de­cedaţi; lem­nul din crucea pe care fusese martirizat avea pu­terea să oprească ori­ce rău şi să în­frân­gă duşmanul, în vre­me ce cununa cu spini provoca o umi­linţă profundă, anu­lând cea mai acerbă dintre trufiile ome­neşti. Faptul că, din­tre toate aceste relic­ve, cea mai râvnită (mai ales de către căpe­te­niile militare ale lu­mii) a fost Lan­cea Des­tinului nu este de mirare: forţa ei asi­gura su­pre­maţia istorică.

Supremaţia totală

Drumul lăncii de-a lungul secolelor istorice rămâne un subiect extrem de pasionant. Cele mai vechi informaţii coboară în anul 285 (era noastră), când Mauricius - comandantul creştin al le­giunii tebane - a dorit să moară cu lancea în mână, alături de cei 6666 de soldaţi ai săi, din ordinul tiranului roman Maximian. Mai târziu, ea l-a însoţit per­­manent pe împă­ra­tul Cons­tantin cel Mare, în timpul lup­telor pe care le-a dus pentru a-şi asi­gura su­ve­ranitatea asupra Impe­riu­lui Roman de Răsărit, pe care l-a convertit la creş­ti­nism. Aceeaşi lan­ce pare să-i fi fost de folos şi îm­pă­ratului Teo­dosie, care s-a slujit de ea pentru a-i în­frân­ge pe goţi.

Lancea a părăsit Roma în anul 410, după ce ora­şul a fost prădat de către Alaric I, ajungând în mâna germanilor. Din acest moment, ea va apărea în mod regulat de-a lun­gul istoriei, la barbarii şi răz­boinicii din Europa de Nord. Ge­­neralul franc Charles Martel (po­re­clit "Cio­canul lui Dumnezeu") o avea atunci când a vrut să impună cre­dinţa creştină în toată Europa occidentală, după ce i-a zdrobit pe arabi la Poitiers, în anul 733. Apoi, re­lic­va a rămas la franci (care erau con­vinşi că le-a întărit do­mi­naţia militară) până la dom­nia lui Carol cel Mare, primul împărat al Sfântului imperiu ro­man, la începutul se­co­lului al IX-lea.

Deţinerea lăncii asigurase întemeierea dinastiei caro­lin­giene. În patruzeci şi şapte de campanii vic­torioase, ea nu l-a părăsit niciodată pe Carol cel Mare. Dar acesta a pier­dut-o din greşeală, la în­toar­cerea din ultima sa bătălie, murind în zilele care au urmat. Ulterior, lancea reapare în poveştile me­die­vale, devenind un însemn al puterii pentru o lungă suc­cesiune de sfinţi împăraţi (majoritatea ger­ma­nici), ajungând în final la Francisc I, împăratul Aus­tri­ei. Lancea a rămas la Viena până în apropierea ce­lui de-al Doilea Război Mondial, când fascinaţia ei s-a extins asupra unui personaj diabolic: Adolf Hitler.

 Hitler şi Lancea Destinului

Drumul lui Hitler s-a întretăiat pentru prima dată cu acela al lăncii în anul 1912, când viitorul führer nu era decât un amărât de student sărac, care studia belle-artele în capitala austriacă. Acolo s-a petrecut se­ducţia fulgerătoare pentru relicva sfântă. La mu­zeul "Hofburg", unde era expusă lancea, tânărul Hitler petrecea ore întregi, contemplând-o.

Conform relatărilor lui Walter Joannes Stein, un matematician şi ocultist austriac care l-a întâlnit pe Hitler chiar înainte de începutul Primului Război Mon­dial, viitorul führer era deja un expert al le­gen­delor legate de lancea sfântă şi capacitatea ei de a conferi putere supremă. De altfel, unul dintre pri­mele acte ale lui Hitler, în noua sa calitate de führer al Reichului, a fost să fure como­ri­le coroanei de Habsburg, pentru a le aduce în Germania. Printre ele se afla, fireşte, şi Lancea Destinu­lui.

Acelaşi Stein relatează că Hitler nu ascundea niciodată efec­tul produs de lance asupra sa: "În­cet-încet, mi-am dat seama că lancea emană o prezenţă fan­tastică, aceeaşi prezenţă terifiantă pe care o simţisem şi în adâncul eului meu, în rarele clipe ale vieţii când avusesem premoniţia ma­relui destin care mă aştepta", spu­nea viitorul conducător. Ajunsă în Germania, lancea a fost păzită foarte bine - la fel ca şi celelalte piese ale comorii habsburgilor - în bi­serica Sfânta Ecaterina din Nürnberg. Dacă Hitler era aşa de con­vins de puterea lăncii, după cum spunea Stein, fără nicio îndoială că el credea cu aceeaşi convingere că pierderea ei ar fi atras după sine prăbuşirea stăpânirii sale dictatoriale. Posesia asupra Lăncii Destinului i-a întărit convingerea că îşi va îndeplini menirea, devenind unicul stăpân al lumii.

De la legendă la realitate

În acest punct, raportul dintre Hitler şi lance devine exemplul bizarei simbioze care se produce atunci când legendele se amestecă în mod concret cu viaţa muritorilor. Presupunând că lancea nu ar fi avut niciun fel de putere, cei care au intrat în posesia ei erau atât de convinşi că ea există cu adevărat, încât i-au dat o semnificaţie mistică, care a avut un impact concret asupra istoriei.

Întorcându-ne la legendă, se spune că momentul în care Hitler s-a despărţit de lance a coincis cu pră­bu­şirea celui de-al treilea Reich. În octombrie 1944, oraşul Nürnberg a fost lovit de bombar­da­mentele alia­ţilor. Hitler a hotărât ca atât lancea, cât şi co­moa­ra Habsburgilor să fie îngropate într-un ca­vou spe­cial construit. Şase luni mai târziu, oraşul era asediat. Trupele americane s-au luptat din greu cu for­maţiunile SS şi cu detaşamentele de artilerie pe care Hitler le dispusese pentru apărarea Nürn­bergu­lui. După câteva zile, oraşul a fost cucerit. Era 20 apri­lie 1945, ziua celei de-a 56-a aniversări a lui Hitler.

Un oarecare locotenent William Horn, apar­ţi­nând armatei a şaptea americane, a primit misiu­nea de a găsi comoara Habsburgilor. Intrarea în ca­voul secret, scoasă la lumina zilei de către o bombă, a fost descoperită din întâmplare pe 30 aprilie 1945, iar locotenentul Horn a intrat în posesia lăncii, în contul guvernului american. În aceeaşi zi, Hitler - care era ascuns în buncărul său din Berlin - s-a sinucis. Nu s-a aflat niciodată dacă ştiuse sau nu că lancea căzuse în mâinile duşmanilor săi. Dar multă lume a văzut în coincidenţa celor două evenimente confirmarea legendei. După război, Statele Unite au înapoiat lancea muzeului Hofburg de la Viena, unde poate fi văzută şi astăzi. Acesta este sfârşitul - pro­vizoriu - al legendei despre Lancea Destinului.



sursa : Formula_as
Share on Google Plus

About Omae Bazooka

    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Gallery