Peak District este o zonă sumbră, dar de o extraordinară frumuseţe naturală, aflată în nordul Angliei, între Manchester şi Sheffield. Primul parc naţional britanic continuă să fie cel mai vizitat loc de acest gen din toată Europa.
Chiar dacă poate părea întunecos şi trist, este un loc unde tradiţiile şi legendele prind viaţă. Aici, pur şi simplu, istoria năvăleşte asupra prezentului şi, uneori, se întîmplă lucruri inexplicabile.
În partea de vest a zonei, spre Manchester, se află Valea Longendale – un loc deosebit de atractiv pentru turişti şi pasionaţi ai SF. Pentru că, aici, au fost semnalate siluetele fantomatice ale unor avioane. Pentru foarte mult timp, zona a fost asociată cu tragicele accidente aviatice.
O explicaţie posibilă este şi faptul că, în timpul celui de al doilea război mondial, escadronul Dambuster folosea zona ca poligon de tragere pentru bombardiere. Însă nu acestea au fost cauzele accidentelor aviatice. În cele peste 50 de cazuri care au fost semnalate, piloţii avioanelor au raportat că s-au pierdut în nori denşi de ceaţă, după care s-au prăbuşit la pămînt. În total, în astfel de accidente, au murit peste 300 de piloţi.
Tot despre Valea Longendale există o serie de relatări ale unor martori oculari care au afirmat că au văzut avioane ce păreau să aibă probleme. Astfel de întîmplări sînt atît de obişnuite în zonă, încît pădurarii şi echipele de salvamontişti au fost solicitate nu o dată să caute resturile fantomatice ale unui avion prăbuşit.
Un exemplu relevant este întîmplarea petrecută în noapte de 24 martie 1990, cînd mulţi dintre cei care se aflau în acel moment în Peak District – atît localnici, cît şi foarte mulţi turişti veniţi să vadă trecerea cometei Hale Bopp – au observat cum un avion de mari dimensiuni, asemănător cu un vechi bombardier Lancaster, zbura la o înălţime foarte joasă, aflîndu-se pe o rută clară de coliziune cu un deal. Imediat, numeroşi martori oculari au început să telefoneze pentru a semnala un accident. Doi dintre aceştia au fost Marie-Frances Tattersfield, agent de poliţie, şi soţul acesteia, un fost pilot.
Iată ce a spus doamna Tattersfield despre incidentul la care a asistat: „A fost cel mai ciudat lucru pe care l-am văzut vreodată… era foarte mare (n.t.-avionul) şi zbura mult sub altitudinea legală pentru o cursă de noapte. Luminile de la toate hublourile erau aprinse, ceea ce părea şi mai ciudat, fiindcă nici un pilot nu zboară în asemenea condiţii, cu atît mai mult într-o zonă deluroasă, pentru că ar fi fost orbit“. Poliţia a trimis imediat echipe de căutare şi salvare, la care s-au alăturat peste o sută de voluntari, însă nu s-a descoperit nici o urmă a unui avion sau locul unde s-ar fi prăbuşit. În schimb, au fost găsite împrăştiate pe dealuri resturi ale mai multor avioane care se prăbuşiseră mai demult.
Într-un loc, numit Bleaklow, a fost găsită carcasa sfărîmată a unui avion B-29 Superfortress, care a dispărut la 3 noiembrie 1948. În acest accident aviatic a murit întregul echipaj format din 13 persoane. Copiii din zonă povestesc despre un bărbat în uniformă care pretindea că este paznicul locului. Potrivit relatărilor lor, bărbatul le-a spus povestea unui avion care s-a prăbuşit cu tot cu echipaj, după care a dispărut. Cînd li s-au arătat nişte fotografii ale celor care au murit în acel tragic accident, copiii au fost surprinşi să îl recunoască pe paznic în persoana fostului căpitan, Langdon P. Tanner. Şi nu numai copiii l-au văzut pe căpitan.
În copilărie, Gerald Scarratt a fost unul dintre martorii oculari ai accidentului avionului B-29, însă nu s-a dus la faţa locului decît 20 de ani mai tîrziu. A cercetat împrejurimile şi a găsit un inel de aur, inscripţionat cu numele Langdon P. Tanner. La scurt timp după ce s-a aflat de descoperirea lui, un grup de cercetători care încerca să descopere cauza unor accidente aviatice, l-au rugat să-i ducă în locul unde a găsit inelul. „Am fost de acord, şi am pornit să le arăt unde am găsit inelul, însă după un timp, cînd m-am uitat să văd dacă mă urmează, am observat că o luaseră, pur şi simplu, la goană, îndepărtîndu-se cu 10 sau 13 metri. Cînd am reuşit să-i ajung din urmă, erau îngrozitor de speriaţi şi aveau feţele livide. Mi-au spus că au văzut pe cineva stînd în faţa mea privind în jos, şi era îmbrăcat în uniformă de aviator. Le-am spus că nu am văzut pe nimeni, dar mi-au răspuns: «Noi toţi l-am văzut! Mulţumim că te-ai oferit să ne conduci, dar noi plecăm!» Şi n-am mai auzit niciodată de ei“.
Se pare că, indiferent dacă e vorba de un obiect zburător sau de ceva îngropat în pămînt în zona Peak District, este, într-adevăr, ceva ce depăşeşte capacitatea noastră de a explica natura respectivului fenomen.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu