Secretele ascunse in Manuscrisele de la Marea Moarta


Marea Moartă este un loc misterios și datorită faptului că în grotele din apropierea mării au fost descoperite manuscrise care au fost scrise acum mai bine de 2000 de ani. În anul 1947, au fost descoperite mai multe manuscrise, într-o grotă, din apropiere, de niște ciobani beduini.

Manuscrisele datează din perioada lui Christos și reprezintă o sursă importantă în ceea ce privește explorarea originii creștinismului. Mult timp, după descoperirea manuscriselor, a fost păstrată tăcerea în ceea ce privește conținutul textelor.

Manuscrisele aparțin Israelului și sunt foarte bine păzite, ținute departe de ochii presei și a specialiștilor.
Istoricii care susțin că au avut acces la aceste document au afirmat în cărțile și articolele pe care le-au scris că menirea creștinismului era cu totul alta și că ceea ce se spune în Biblie despre Christos s-ar fi întâmplat cu mult înainte.

Creștinismul a fost, la începuturile sale, o mișcare de revoltă îndreptată împotriva romanilor care doreau să distrugă Templul din Ierusalim, o mișcare împotriva injustiției. Aceste documente sunt ținute secret. Mulți specialiști susțin că dogmele bisericești ar fi grav afectate, dacă aceste manuscrise ar fi date publicității.



Creștinismul este o religie care s-a născut în sânul credinței evreiești. Mișcarea de revoltă pe care a creat-o Christos a fost una de revoltă împotriva romanilor. Mai târziu, biserica i-a dat alte conotații și valori.
Manuscrisele vorbesc despre Noua Alianță, o societate ascetă care conviețuia după reguli foarte stricte. Textele descriu existența unui Maestru al Justiției și despre Messia.

Plinius cel Bătrân, dar și alți istorici au scris despre o civilizație eseniană care a trăit la țărâmul Mării Moarte, care era vegetariană și celibatară. Viața era austeră și foarte simplă. Se pune întrebarea dacă aceste texte au fost scrise de o sectă religioasă?

Peste 800 de suluri de manuscrise au fost descoperite, scrise în ebraică, greacă și aramaică. Printre manuscrisele de la Marea Moartă s-au descoperit texte ale Vechiului Testament al cărui autor este Isaia.
Isaia vorbește despre puterea universului, despre energia de neimaginat pe care acesta o are și despre miliardele de stele care se află în univers.

Sunt mai multe ipoteze cu privire la autorii acestor texte. Unii cercetători susțin că în cadrul acestei comunități a trăit Ioan Botezătorul. Alți cercetători sugerează că textele au fost scrise de preoți exilați din Ierusalim.

Manuscrisele au fost ascunse în anul 70 e.n., de teama invaziei romanilor, dar au fost scrise în anul 100 î.Hr. Afirmă sau infirmă aceste manuscrise textele biblice? Textele manuscriselor vorbesc despre Învățătorul Dreptății, care a trăit cu o sută de ani înainte de Christos. Acesta a fost sacrificat din cauza credinței pe care o propovăduia.

Există similitudini între aceste texte și viața lui Chistos scrisă în Biblie. Cine a fost cu adevărat Învățătorul Dreptății? Textele au fost scrise înainte de nașterea lui Christos, iar similitudinile dintre Învățătorul Dreptății și Christos sunt evidente.

Nu tragem concluzii, fiecare este liber să aibă părerea sa. Ne întrebăm de ce aceste manuscrise sunt ținute departe de ochii specialiștilor? Pot ele schimba istoria creștinismului?
Cine a fost Învățătorul Dreptății, cel care a existat înainte de Christos și a avut aceeași menire?



Share on Google Plus

About Just Admin

    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Gallery